Anul 1929 a fost considerat cel de debut al sincopei sistemului capitalist de producție și prăbușirea bursei americane în octombrie este considerată drept începutul recesiunii mondiale, dar junele semne ar fi fost înregistrate încă din 1928. Politicienii și oamenii de afaceri au încercat să oprească valul nimicitor, dar puterile lor au fost prea slabe și a rezultat un nou război mondial, pozitiv pentru dezvoltarea uzinelor din toate domeniile.

Recesiunea a lovit rău de tot uzinele metalurgice și pe cele constructoare de mașini, acestea suferind din cauza cererii scăzute de pe piață. Realitatea a fost că erau comenzi din belșug, dar acestea nu ajutau economia. Dimpotrivă. O scufunda. Conducătorii marilor puteri cereau proiectile navale în cantități în creștere și loviturile antiaeriene au avut masa sporită de la 10,9 kg la 36,3 kg în cazul US Navy. Tunurile de calibrul 127 mm au început să se înmulțească și mereu era o sporire a cererii. Un stat precum România nu reușea să producă tehnică navală de orice calibru din cauza tehnologiilor sofisticate, ceea ce implica un preț prea ridicat pentru bugetul țării.

Erau însă guri de foc neglijabile pentru măreția și poftele conducătorilor și au fost comandate proiectile de calibrul 406 mm ce aveau masa de 957,1 kg. Se poate spune că nu era afectată economia de obuzele cuirasatelor, dar acestea erau confecționate din oțel special pentru a putea trece prin orice blindaj al epocii. Erau greu de uzinat și mai erau realizate doar în Marea Britanie și-n Japonia. Necesitau mult nichel și crom pentru a avea duritatea necesară perforării.

Tunul de 406 mm era conceput pentru a asigura supremația în confruntările cu alte cuirasate, dar nici piesele de calibrul 356 mm nu erau lipsite de importanță militară. Industria furniza exemplare perforante de 680,4 kg și explozive de 578 kg. Chiar dacă erau mai ușoare, prețurile erau ridicate din cauza dimensiunilor dispozitivelor explozive. Orice proiectil greu necesita o uzinare specială din materiale scumpe.

Industria chimică era chemată să asigure umplerea obuzelor și produsele necesare propulsiei și toate substanțele erau dificil de fabricat. Au fost necesare 192,6 kg numai pentru expedierea unui proiectil de calibrul 356 mm și rezervele de fiecare tun erau de câte o sută de lovituri.

Industria mecanică a marilor puteri era cuprinsă de febra producerii de tunuri grele și costau bugetele în dauna cheltuielilor civile. Italia a procedat la o recalibrare a tunurilor la calibrul 320 mm și s-a făcut o oarecare economie. Proiectilele erau de 525 kg și mai dificil de construit. Mussolini avea ambiții sporite și a cerut proiectanților guri de foc de calibrul 381 mm pentru a înfrunta artileria britanică similară. Chiar Germania democratică , putere înfrântă în Primul Război Mondial, a trecut la dezvoltarea de tunuri principale de luptă și s-a început cu calibrul 280 mm și cântăreau câte 48,2 tone. Proiectilele aveau o masă de 300 kg și puteau fi lansate la mare distanță. Compensau masa prin cadența superioară și prin viteza inițială sporită, un pericol mortal pentru țintele ușor blindate.

Economia mondială a fost din 1926 orientată spre producția de armament naval din cele mai mari calibre, dar uzinele asamblau vapoare de toate dimensiunile și solicitau oțel de calitate superioară pentru blindaje și tunuri. Adolf Hitler a trebuit să renunțe la dezvoltarea flotei din cauza insuficienței metalului și nici nu s-a mai trecut la calibrul 406 mm. Nici Iosif Stalin n-a putut să organizeze industria astfel încât să producă piese de artilerie similare cu cele americane.

Marea Britanie era considerată puterea dominantă din punct de vedere naval și a dezvoltat două cuirasate dotate cu tunuri de calibrul 406 mm. Au fost considerate suficiente pentru a avea controlul asupra apelor din Europa și proiectilele de 929 kg au fost considerate suficiente împotriva cuirasatelor existente în dotarea marilor puteri europene. Pulberile de propulsie generau vibrații periculoase în structura de rezistență și problemele au fost prea serioase pentru a mai continua dezvoltarea proiectului.

Toate marile puteri au fost implicate în construirea și modernizarea de cuirasate și nu s-a ținut cont de situația oamenilor. Industria a fost generatoare de bunuri, dar producția era destinată războiului. Al Doilea Război Mondial a generat Marea Criză Economică și sporirea cheltuielilor militare a început din anul 1926. Arsenalele epocii livrau tunurile principale, artileria secundară și piesele antiaeriene din ce în ce mai numeroase și mai înfometate de muniție. Cursa în domeniul tunurilor mari a dus la extinderea lipsurilor din economie și societate. Politicienii nu erau însă interesați de detalii.

Sursa imagine: Wikimedia Commons