Pictură realizată de Darie Paula - Paulinia

Se zice că în octombrie 1929 a izbucnit Marea Criză Economică în urma prăbușirii bursei din New York și apoi dezastrul s-a răspândit în întreaga lume prin faptul că fabricile nu realizau suficiente mărfuri și astfel oamenii nu aveau locuri de muncă. Dacă nu erau clienți, nu erau nici afaceri și venituri. A fost un marasm economic care a ținut până la declanșarea celui de-Al Doilea Război Mondial și a fost evident că totul s-a întâmplat din cauza sistemului capitalist de producție. Vina a fost stabilită și acuzatul a fost executat cu furie de către legiuni de economiști și istorici, cei ce repetă cu plăcere poveștile lansate de înaintași de prestigiu.

Cercetarea datelor publicate în mediul virtual, în articole și stufoase tomuri științifice duce imediat la concluzia că politicienii, intelectualii epocii și apoi urmașii acestora au avut ceva de ascuns. Au depus mult efort în munca de camuflare a adevărului și au tot repetat povestea despre Marea Criză Economică de supraproducție în care uzinele erau închise din lipsă de comenzi. Au fost și astfel de cazuri, dar mult mai interesante au fost cele ce funcționau la capacitate maximă și realizau produse speciale deosebit de costisitoare. Numărul acestor mașini nu era redus, ci, dimpotrivă, era sporit de la an la an cu toate că nu era cerut de popoarele lumii.

Uniunea Sovietică a cumpărat în anul 1930 produse de la firma britanică Vickers și, cum calitatea era deosebită în raport cu ceea ce asambla industria locală, a fost achiziționată și licența. Partea britanică a fost deosebit de încântată de ceea ce au oferit vizitatorii trimiși de Moscova. Uzina nr. 174 din Leningrad a primit ordin să asimileze noua tehnică și să treacă la producția de mare serie. Ordinele venite de la Centru au fost executate, dar au fost probleme deosebite provocate de trecerea de la alt sistem de măsuri. Au fost și dificultăți generate de calitatea pieselor ce erau livrate de alte fabrici integrate în lanțul de producție. Partea sovietică adoptase tot modelul capitalist și uzine specializate trimiteau piesele necesare asamblării finale într-o mare întreprindere.

Tancul T-26 a început să fie livrat unităților militare din anul 1931 si au fost doar 100 de exemplare. Orice început este dificil, dar au apărut în 1932 alte 1.361 de exemplare. Ar fi fost echivalente cu șapte divizii de tancuri, ceea ce era deosebit de costisitor. Au fost finisate alte 1.289 în anul 1933. Nu erau chiar mașini ușoare. Primele variante aveau o masă de 8,2 tone și apoi a fost mărită la 9,4 tone în vederea îmbunătățirii protecției cu oțel. Armura era suficient de groasă în partea frontală pentru a face față gloanțelor trase de mitralierele infanteriei. Au fost făcute teste și cu gloanțe perforante, T-26 fiind considerat un blindat capabil să acționeze în sprijinul infanteriei cu ajutorul mitralierelor și al tunului de calibrul 45 mm.

Uzina din Leningrad, actualul Sankt Petersburg, a asamblat până-n 1941 10.117 exemplare și nu se poate spune că a suferit de lipsa comenzilor. Au fost construite și alte tipuri de mașini pe caroseria tancului. Este evident că întreaga populație a lagărului sovietic a suferit de lipsuri materiale pentru că erau realizate producții record de blindate în uzina leningrădeană. Muncitorii din alte fabrici realizau componentele necesare montajului final. Totul era scump și produsul final trebuia să-l mulțumească pe Stalin, cel ce nu prea știa de glumă dacă afla că n-au fost îndeplinite planurile pe care le considera minimale.

S-a scris că a fost Marea Criză Economică în perioada 1929 – 1939, dar o singură fabrică sovietică a asamblat peste 10.000 de tancuri de tip T-26. A fost realizată ceva producție și la o uzină din Stalingrad, dar au fost probleme deosebite cu asimilarea tehnologiilor. T-26 părea o mașină mică, simplă și ieftină, dar nu era ușor de fabricat decât în concepția lui Stalin. Așa se explică de ce era recesiune în lagărul comunist și s-a ajuns la teribila foamete numită Holodomor din 1932 – 1933.

Minerii scoteau minereu și cărbune de calitate, metalurgiștii obțineau oțelul și muncitorii realizau mașinile ce nu produceau ceva util pentru societate. Economia sovietică a provocat o puternică recesiune pe o mare suprafață a planetei.

Uzinele epocii au produs din plin, dar realizau mijloacele necesare distrugerii și nu aveau vreo legătură cu fericirea oamenilor. T-26 a fost livrat în cantități care ar fi permis echiparea a 50 de divizii de tancuri și poate acum se va înțelege de ce era dereglată economia sovietică. Trebuie să se termine cu teza că nu se producea în epocă. Dimpotrivă. Erau prea mari costurile cu fabricile ce lucrau pentru frontul revoluției mondiale.

Tancurile cereau armament automat și tunuri ce soseau din arsenale specializate. Urma apoi să fie aprovizionate cu cartușe de calibrul 7,62 mm, dovedite drept eficiente în războiul mondial. Puteau fi transportate 2.961 de lovituri și se adăugau cel puțin 102 proiectile de calibrul 45 mm. Partea sovietică a făcut cercetări amănunțite în domeniul armamentului și a reușit să producă două tipuri de proiectile, cele explozive fiind utile în lupta contra infanteriei. Tovarășul Stalin era deosebit de generos și ultima variantă de T-26 putea să primească un lot de muniție compus din 185 de proiectile de calibrul 45 mm.

Mașina de luptă era dificil de construit, dar apoi genera costuri mari cu utilizarea. Dispunea inițial de un rezervor de 182 de litri de benzină dar autonomia a fost considerată prea mică și a apărut în 1932 un model nou ce lua 290 de litri. Se înțelege acum de ce populația nu prea avea acces la carburant de calitate și nici nu se putea pune problema să dețină vreo mașină personală. Industria lucra numai pentru război și degeaba exista.

T-26 a fost considerat prea mic și prea lent în raport cu pretențiile lui Stalin și alte modele de tancuri au fost proiectate și asamblate în paralel cu cercetările menite să modernizeze modelul cu origini britanice. Multe minți luminate au fost deturnate de la cercetări civile și au tot combinat caroserii, motoare, turele și arme în vederea obținerii unei forme perfecte. Industria specială sovietică provoca permanent o criză de mărfuri pe piața sovietică.

Industria militară a generat Marea Criză Economică, dar s-a dat vina pe bursa americană și pe sistemul capitalist.