Pictură realizată de Ana Maria Căpățînă
S-a scris în cărțile de specialitate că economia a fost în plin avânt după încheierea Primului Război Mondial, dar a venit anul 1929 și a urmat un deceniu de regres sub denumirea de Marea Criză Economică sau Marea Depresiune. Orașele industriale au decăzut și practic activitatea în construcții a fost oprită. Au rezultat închideri de fabrici, șomaj și o prăbușire a nivelului de trai întâi în SUA și apoi în întreaga lume. Nemulțumirile populare au dus la ascensiunea grupărilor extremiste și la un nou conflict planetar.
Realitatea este complet diferită de ceea ce spun specialiștii în cercetarea fenomenelor economice și ale celor politice. Fabricile au tot produs, dar mărfurile rezultate nu erau interesante pentru nevoile popoarelor. Dimpotrivă. Contribuiau la scăderea nivelului de trai.
Grenada este un mic dispozitiv exploziv, o bombă de mână, care a început să fie apreciată de soldați și de generali în luptele apropiate. Industria a primit ordin să le confecționeze în mare serie și nu se putea rata o astfel de afacere. Chiar dacă erau mici prin dimensiuni, erau scumpe prin mecanismul de întârziere a exploziei și puține state reușeau să asambleze astfel de arme eficiente. Nu este de mirare că inițial se recomanda utilizarea de către specialiști în aruncare, dar apoi s-a trecut la pregătirea tuturor militarilor. Următorul război se anunța mult mai ucigător prin cantitatea de muniție utilizată. Oamenii doreau să uite atrocitățile conflictului încheiat în 1918 și politicienii le pregăteau noi surprize ucigătoare.
Economia de război se schimba în perioada zisă interbelică și s-a făcut o transformare în domeniul explozibililor militari. Acidul picric era de calitate, dar avea cusurul că era sensibil la șocuri și temperatură, ceea ce ducea la explozii nedorite. Formarea de picrați era și mai periculoasă pentru stabilitatea munițiilor, derivații fiind deosebit de instabili. Chimia a venit cu noi soluții și s-a trecut la înlocuirea cu trinitrotoluen, substanță renumită pentru stabilitate. Era însă dificil de fabricat deoarece implica în proces acid sulfuric și acid azotic în cantități mari. Statele au trecut la ridicarea de uzine chimice pentru a avea stocuri de materiale detonante și nu se făcea economie pentru armată.
Se zice că era sărăcie în perioada interbelică, mai ales după 1929, dar fabricile duduiau în urma comenzilor date de politicieni pentru piața internă sau pentru export. Grenadele erau un produs ce se căuta precum pâinea caldă. Uniunea Sovietică era un organism statal ce dorea numai cucerirea întregii planete și nu putea să fie pașnic. Au fost folosite inițial grenade din tipul Grenada de mână model 1914 și care avea masa de 0,5 kg. Era o armă ofensivă deoarece includea un mâner ce permitea aruncarea la o distanță mai mare. Iosif Stalin era un om generos cu industria de armament și Modelul 14/30 avea masa de 590 de grame și era umplut cu TNT de calitate. Industria metalurgică asigura metalul necesar corpurilor și se putea realiza chiar o variantă defensivă cu nai multe schije și care ajungea la 780 de grame. Nu se putea plânge zisul popor sovietic că nu oferea conducerea de la Kremlin ceva de calitate în comunista eră. Timpul trece și apar perfecționările inevitabile. A început să fie trimisă spre depozitele unităților grenada RGD-33, masa fiind de circa o jumătate de kilogram. Au fost asamblate în perioada 1933 – 1941 și s-au găsit resurse pentru aceste arme. Se poate spune că nu reușeau să afecteze nivelul de trai al populației din lagărul sovietic, dar micile bombe au fost livrate în peste 50 de milioane de exemplare și erau concepute să dispună de un corp suplimentar pentru formarea de schije mortale. N-a fost construit combinatul metalurgic de la Magnitogorsk degeaba. Industria sovietică abia făcea față comenzilor de stat și istoricii se vaită astăzi că nu funcționa industria constructoare de mașini. Problema era că funcționa prea mult.
RGD-33 avea un cusur: era prea complicată în momentul utilizării. Iosif Stalin cerea mereu ceva mai simplu și a apărut în mare serie grenadele F1, o copie sovietică după modelul francez F1. Au început să fie asamblate din 1926 și au fost acceptate în serviciu din 1928. Au fost apreciate de Stalin pentru puterea de nimicire și pentru faptul că se asamblau ușor, corpul din fontă fiind considerat ceva deosebit de ieftin. Nu conta că oamenii pierdeau pe capete de foame în anii 1932 și 1933 în ceea ce se numește astăzi Holodomor. Erau produse cu o masă de 0,6 kg și puteau să conțină 60 de grame de trotil, suficient pentru a rupe corpul metalic în 300 de schije. Arma este folosită și astăzi pe frontul din Ucraina și prezintă avantajul că este ușor de aruncat din vehicule blindate și din tranșee.
Oamenii au trăit cu ideea că au fost realizate fabrici pentru bunăstarea maselor, dar aceasta a fost o iluzie și întreaga economie a fost concepută să doteze Armata Roșie cu tot ceea ce avea nevoie pentru revoluția mondială. Stalin avea nevoie de multe arme, simple și ucigătoare. Nivelul de trai al populației sovietice nu conta în ochii puternicilor zilei. Chiar dispariția bătrânilor era o plăcere pentru Kremlin deoarece nu erau consumate resursele definite drept strategice.
Grenadele sovietice au contribuit la scăderea nivelului de trai înainte și după 1929 și sunt astfel vinovate de generarea fenomenului numit Marea Criză Economică.