Mareșalul G.K. Jukov a fost acel conducător militar care a reprezentat brutalitatea lui Stalin în orice sector în care apărea și era temut de toți subordonații, indiferent de grad și competențe. Nu era cineva la adăpost de furia generalului ideolog. A publicat după război o consistentă lucrare de memorii, prea documentată pentru a aparține unui singur om și acela cam plictisit de studiu și scris. Conținutul volumului este conceput astfel încât să rezulte că Armata Roșie nu era pregătită de război în iunie 1941 și de aceea a fost copleșită de către Wehrmacht.

Se scrie negru pe alb că la frontiera de vest se aflau 170 de divizii și două brigăzi, dar acestea nu erau complete din cauză că n-a dorit Stalin. Era motivul favorit pentru a explica de ce erau 144 de divizii ce aveau câte 8.000 – 9.000 de militari de toate gradele. Evident, erau prea puțini pentru acoperirea graniței în mod eficient și dacă se ține cont că anumite porțiuni erau protejate de fortificații noi în care se aflau mitraliere renumite pentru precizia loviturilor și primele acțiuni de luptă pe teritoriul sovietic au fost inițiate de către infanteria germană pentru a deschide drumul blindatelor. Unele sectoare aveau amplasate rețele de sârmă ghimpată, un obstacol dificil de forțat sub ploaia de gloanțe.

Memorialistul nu uită să precizeze că mai existau 19 divizii ce aveau cel puțin 5.000 de militari și șapte divizii de cavalerie ce aveau în medie 6.000 de luptători de toate gradele. Autorul uită să precizeze că unitățile mobile aveau efective mai reduse și armament ușor pentru a se putea deplasa pe distanțe lungi prin surprindere. Puteau să acopere fronturi largi prin detașamente rapide, escadroanele sovietice fiind sprijinite de către autoblindate și chiar tancuri.

Autorul uită să precizeze că omul în războiul modern contează puțin în raport cu puterea de foc a armelor pe care statul i le pune la dispoziție. Diviziile sovietice puteau să fie mai puțin numeroase, dar aveau o dotare superioară și cel mai bine se vedea la capitolul tancuri, acolo unde Kremlinul a trimis trupelor din regiunile vestice 1.800 de tancuri grele și mijlocii sau echivalentul a nouă divizii complete. Nu s-a practicat o concentrare numai a acestor vehicule speciale, ci s-a procedat la întărirea marilor unități ce aveau tancuri din modele mai vechi, renumite fiind T-26 și BT-7, și astfel au apărut formațiuni uriașe de blindate. Diviziile sovietice de tancuri erau dotate la un nivel la care nici măcar nu visau militarii Reichului și aceștia au fost șocați la întâlnirea cu marile efective de blindate. Uimirea a fost și mai mare când au fost descoperite exemplare din modelul T-34, imposibil de distrus cu armamentul obișnuit al infanteriei germane.

Dispunerea de 170 de divizii în regiunile vestice ale Uniunii Sovietice demonstrează că Iosif Stalin s-a pregătit de război în mod intensiv și ar fi fost suficiente pentru protejarea teritoriului comunist dacă ar fi fost dispuse în fortificații permanente și de campanie. Cele două brigăzi ar fi ajutat în munca de acoperire. Terenul era perfect pretabil apărării prin existența unor cursuri de apă precum Bugul de Vest, Prutul și Dunărea, cele ce generau și mlaștini de netrecut pentru o armată modernă. Erau și munți accidentați, dificil de forțat, trupele germane ocolind regiunile din Slovacia, Ungaria și România pline de stânci. Erau foarte puține regiuni pretabile pentru o acțiune cu forțe motorizate și acestea puteau să fie barate cu mine antitanc, sârmă ghimpată și multă artilerie. Fostul general uită să precizeze că sectoare întregi puteau să fie protejate de unitățile flotei, Dunărea fiind înțesată de vapoare de luptă pe cursul maritim. În plus, existau unitățile de grăniceri ce dispuneau de mitraliere ce dispuneau de aceleași cartușe de calibrul 7,62 mm, un coșmar pentru militarii germani din prima conflagrație mondială. În plus, existau cartușe cu gloanțe dum – dum, interzise de legile războiului modern, dar nu era Stalin omul care să se încurce cu detalii privind moralitatea. Se aflau lângă frontieră batalioane, regimente și chiar divizii întregi ale NKVD-ului, acestea nefiind incluse în statistici deoarece nu făceau parte din armată.

Autorul spune că la 21 iunie 1941 se aflau în partea de vest a lagărului socialist 2.900.000 de militari, ceea ce ar însemna 362 de divizii de infanterie după informațiile memorialistului Jukov. Dacă scădem efectivele alocate aviației și marinei, tot rezultă că erau cam multe trupe lipite de frontieră. Putem să mai eliminăm din calcule oamenii alocați serviciilor logistice și celor administrative, dar tot puteau să fie completate marile unități de infanterie, cavalerie și tancuri, cele din urmă fiind în mod obișnuit mai mici decât diviziile tradiționale ce luptau pe jos.

Iosif Stalin s-a pregătit perfect pentru războiul cu Germania nazistă, dar ostilitățile au început prin ofensiva Wehrmachtului și astfel calculele au fost date peste cap.

Sursa imagine: Wikimedia Commons