Iosif Stalin a ordonat începând din anul 1927 o industrializare forțată a Uniunii Sovietice și uzine gigantice au fost ridicate în ritm rapid după planurile făcute la Moscova. Toate resursele erau dirijate spre creșterea producției astfel încât să fie depășită producția de mărfuri din lumea capitalistă și lagărul comunist să devină farul călăuzitor al întregii omeniri. Nivelul de trai n-a vrut însă să crească și chiar a apărut cumplita foamete denumită Holodomor în 1933. Era o mare discrepanță între datele prezentate de autorități și ceea ce se întâmpla în realitate în satele și orașele imperiului roșu.

Industria metalurgică era în centrul preocupărilor lui Stalin în paralel cu cea a mineritului ce asigura cărbunele și minereul de fier. A apărut uriașul combinat de la Magnitogorsk și valuri de oțel și fontă au început să curgă spre uzinele industriei constructoare de mașini, domeniu care beneficia de pe urma aducerii de utilaje avansate din țările capitaliste. Duduiau noile capacități industriale, dar populația trăia tot la limita supraviețuirii. Oare ce se întâmpla cu economia socialistă ce era organizată după cele mai științifice legi din cărțile marxiste?

Explicația era una deosebit de simplă: mărfurile erau multe, scumpe și imposibil de folodit de către locuitori. Nici în fabrici nu erau folositoare pentru a dezvolta noi cicluri de producție. Erau obiecte speciale și care necesitau o întreținere costisitoare pentru a nu ajunge fier vechi, ruginit. Industria grea îi livra lui Stalin tancuri și liderul de la Kremlin se interesa special de starea uzinelor și de ritmul activităților. Autoritățile de la Kremlin motivat că erau necesare pentru apărarea patriei socialiste a muncitorilor și a țăranilor, mai apoi apărând teza pericolului nazist. S-a calculat de către autori ruși în anul 2002 că ar fi fost realizate până la 21 iunie 1941 30.120 de tancuri de toate tipurile.

Se poate scrie că acestea erau prea puține pentru a dezechilibra o economie înfloritoare și-n plin avânt. Aceasta este și poziția istoricilor ruși, cei ce reiau tezele moștenite din era comunistă. Chiar se declară păstrătorii valorilor staliniste. Se pare că specialiștii din lagărul rusesc au fost educați în numele minciunii, cea utilă la manipularea minții milioanelor de sclavi ideologici ce trudeau la asamblarea mașinilor blindate. Adolf Hitler avea concentrate lângă granița vestică a Uniunii Sovietice 3.398 de tancuri și câteva sute de tunuri de asalt în iunie 1941, dar în ianuarie 1933 nu exista un tanc în Germania. Nici Japonia nu stătea bine la proiectarea și asamblarea de tancuri. O astfel de mașină costa foarte mult și marile puteri se abțineau să înceapă o cursă a înarmărilor în domeniu. Nu este de mirare că prestigiul militar al Franței era ridicat pe mașini Renault FT-17 ce aduceau aminte de Primul Război Mondial prin siluetă și performanțe.

Nu exista ceva comparabil în producția de serie cu T-28 și se pare că au fost finisate 503 exemplare. Prototipul a fost livrat în anul 1931 și dotarea cu un tun de calibrul 76,2 mm îl transforma într-un perfect instrument de asalt. Nu exista ceva comparabil în întreaga lume cu colosul sovietic de 25,4 de tone, dar care a ajuns să fie ecranat suplimentar începând din 1940 și a ajuns astfel la o masă de 32 de tone. Experimentul din Finlanda a dus la noi costuri de întreținere a giganților metalici ce erau realizați prin sudarea pieselor și astfel cheltuielile sporeau. Mașina de luptă a fost criticată de către specialiștii militari, dar un blindaj de 30 mm nu era rău în epocă. Mărită la 60 mm prin atașarea de foi suplimentare, cuirasa era un vis pentru militarii din Wehrmacht ce luptau în anul 1941 în renumitele Panzer I, cele ce aveau un blindaj de cel mult 15 mm de oțel.

Iosif Stalin a dezvoltat armate de tancuri pentru a realiza revoluția mondială și a așteptat ocazia pentru a realiza un război împotriva vecinilor și astfel să fie extins lagărul comunist până la nivel planetar. Industria n-a avut vreo legătură cu fericirea oamenilor din spațiul sovietic, ci a fost un instrument necesar expansiunii de tip comunist, ceea ce s-a văzut din plin începând din septembrie 1939.

Sursa imagine: Wikimedia Commons