Ionel-Claudiu Dumitrescu

Dezvoltarea relațiilor economice cu Germania în cursul anul 1942

Liderii comuniști care au preluat puterea în 6 martie 1945 a trecut la exterminarea conducătorilor care au dirijat destinele României în anii de război și au ajuns la concluzia că trebuie să fie executați și pentru faptul că au provocat un dezastru economic prin colaborarea cu Germania nazistă. Tribunalul popular a dat sentința dorită de partid și apoi istoricii de tip politruci au început să susțină cu mânie proletară faptele regimului impus cu tancurile sovietice.

Anuarele statistice germane ale epocii demonstrează însă că minciuna are picioare lungi, dar tot o ajunge din urmă adevărul. Istoricul Andreas Hillgruber a publicat un volum despre relațiile românu – germane în perioada 1930 – 1944 și a inclus și ceea ce s-a trimis dinspre Reich spre România. Realitatea a fost exact invers față de ceea ce susțineau cei dornici de avansare în ierarhia de partid și de stat, tezele lor fiind preluate și după 1989 de cei care au căzut în trecut sau preferă să repete la infinit ceea ce deja este considerat adevăr științific. Este ușor de avansat acum prin preluarea unor pagini întregi pentru a face un doctorat, un studiu sau o carte, dar este foarte dificil să gândești.

Al Treilea Reich a fost acuzat că a exploatat bogățiile României și n-a oferit ceva la schimb pentru economie și pentru efortul de război. În realitate, vapoarele și trenurile aduceau cantități importante de produse industriale, cele ce erau deosebit de scumpe în raport cu materiile prime. Au fost trimise 36.000 t de bare și profile din fier și 81.300 t de materiale necesare pentru suprastructura căilor ferate, probabil aici fiind vorba despre șinele necesare refacerii drumurilor de fier uzate de traficul intens. Au fost puse în trenuri și 97.000 t de produse semifinite din fier necesare pentru o prelucrare ulterioară în obiecte necesare frontului sau pieței civile. Un deficit se înregistra și la țevile din oțel și 58.000 de tone au fost puse pentru a asigura funcționarea rafinăriilor sau pentru realizarea de lucrări de infrastructură. Nu se precizează diametrul interior al țevilor pentru a se înțelege mai bine importanța ajutorului aliat.

S-ar putea să existe vreun istoric care să rămână pe vechea linie de partid și de stat și să proclame cu tărie că totuși Germania trimitea prea puține mărfuri aliatului din Carpați. Nu trebuie să se uite că mărfurile industriale erau deosebit de scumpe în raport cu materiile prime și chiar înainte de război exporturile românești erau de 12 -13 ori mai ieftine decât bunurile din import.

Numai prin importul de fier a putut să funcționeze economia României până-n 1944 și cu producții importante de tehnică militară. Mai mult. Partea sovietică s-a aprovizionat din belșug cu bunuri provenite din Germania, cele ce erau definite drept trofee de război sau despăgubiri de război. Abia din august 1944 a urmat dezastrul, dar partea comunistă a avut grijă să arunce vina pe regimul burghezo – moșieresc pentru a camufla nenorocirile generate de trupele staliniste. România a fost o adevărată mină de mărfuri pentru Uniunea Sovietică, stat ce avea o economie de război de la originile din 1917.

Sursa imagine: Romania Military