Perioada comunistă a fost una neagră în istoria neamului românesc, dar timpul a trecut și nenorocirile au început să fie uitate. Memoria socială nu este de lungă durată și chiar a intervenit o atitudine religioasă de iertare și milă.

Anul 1972 poate să fie astăzi prezentat ca fiind inclus într-o epocă de care își aduc aminte mulți români cu plăcere. Se spune că atunci erau locuri de muncă, statul comunist dădea locuințe și lumea avea mulți bani, bani din belșug. Totul se datora lui Nicolae Ceaușescu, cel ce era cu adevărat patriot și dorea să facă totul pentru popor. Ar fi luptat cu elan patriotic și împotriva influenței Moscovei. Credințele populare sunt puține, ferme și greșite și teoria lui Gustave Le Bon se verifică după trecerea a peste un secol de la emiterea cugetărilor.

Problema este că Nicolae Ceaușescu a dus o politică dublă și a mimat dragostea pentru popor pentru a atrage masele de partea regimului totalitar și ateu ce era adus de tancurile sovietice. Informațiile din cărțile științifice ajung greu în creierul colectiv al mulțimilor și poporul român nu putea să facă excepție de la regulă. Cercetătorul Petre Opriș a scris o lucrare documentată despre România militaristă în lagărul comunist și a prezentat multe acte oficiale despre ceea ce făcea conducerea de partid atunci când era în spatele camerelor de filmat. Nicolae Ceaușescu a insistat să fie trimise în Vietnam arme automate pentru extinderea lagărului comunist. Trupele americane nu reușeau să neutralizeze inamicul asiatic din cauza efortului colectiv făcut de industria întregii lumi comuniste. Dictatorul de la București era chiar atașat de voluntarismul plin de fanatic și considera că armamentul automat era absolut necesar pentru obținerea victoriei pe îndepărtatul front. Au fost trimise 150 de RPD, pușca-mitralieră fiind necesară pentru sporirea puterii de foc a subunităților de infanterie. Muniția puternică le făcea periculoase și pentru camioane, blindate ușoare și elicoptere. Cartușele M43 aveau gloanțele din oțel și rezistau la impactul cu tabla metalică sau cu ziduri. Era exact ce dorea Stalin: ucigător și ușor de fabricat cin serii mari din materii prime cât mai ieftine.

Se poate spune că RPD era un model mai vechi și din stocurile trupelor române, deci nu afecta economia planificată. Problema este că au mai plecat 500 de exemplare de RPK, o pușcă-mitralieră ce avea o masă de 4,9 kg și folosea încărcătoare cu câte 75 de cartușe. Războiul este un mare consumator de resurse și au mai fost trimise 250 de exemplare de RPK drept ajutor nerambursabil în același an. Vietnamul era o gaură neagră în care dispăreau banii și produsele românilor. Fabricile lucrau și la final ieșea tot o mitralieră. Se subînțelege că nu puteau fi expediate mitralierele ușoare fără să fie însoțite și de cartușele necesare.

Nicolae Ceaușescu lua credite din vest, dar banii erau risipiți cu generozitate pe armele necesare uciderii militarilor americani. Patronii occidentali au continuat să facă afaceri cu liderul comunist de la București deoarece plătea bine chiar și pentru tehnica industrială învechită. Totuși, serviciile secrete și autoritățile de la Washington au sesizat jocul dublu și relațiile au început să se răcească. Livrările de tehnologie au fost limitate la ceea ce era depășit și totuși Bucureștiul a făcut un enorm efort financiar de plătire a datoriei externe pentru a putea să primească măcar mărunțișuri pentru susținerea economiei până când urma să fie declanșată revoluția mondială sau cucerirea întregii planete în numele comunismului. Era exact strategia lui Stalin din perioada interbelică. Evenimentele au evoluat altfel și s-a prăbușit lagărul comunist fără să se ajungă la un război pe lângă care ar fi pălit Al Doilea Război Mondial.

Economia României comuniste s-a prăbușit după evenimentele din decembrie 1989 din cauză că era o economie de război și produsele livrate pentru industria specială nu mai aveau căutare. Statul comunist ceruse mitraliere, fabricile le-au livrat și apoi au fost oferite gratis pentru ca Vietnamul de Sud să ajungă în lagărul comunist. Ce-a câștigat poporul român din această producție? Oare câte victime au făcut gurile de foc prin Asia de Sud-Est? Oare câtă suferință au adus poporului vietnamez?

Pușca-mitralieră era definită drept armă ușoară de infanterie și orice gânditor conservator ar putea să spună că n-a fost un efort prea mare pentru o economie în plin avânt. Trebuie să se observe că istoricul Petre Opriș a publicat numai date despre 1972 și alte loturi de tehnică militară au plecat înainte și după anul amintit. Erau mărunțișuri în raport cu producția totală a fabricilor. Problema era că Nicolae Ceaușescu nu se mulțumea cu mărunțișuri în cadrul revoluției mondiale. Au fost pregătite și expediate în 1972 10.500 de AKM-uri, arme automate definite pe plan local drept pistol - mitralieră. Și acestea foloseau aceeași muniție puternică de calibrul 7,62 mm, imposibil de oprit de vestele antiglonț ale epocii. Nici în cazul acestor guri de foc nu se precizează câtă muniție a fost alocată, dar trebuie să fi fost o unitate de foc de câte 300 de lovituri. Dacă tot sunt puține din punct de vedere economic, trebuie să mai fie amintit un detaliu: armata comunistă primea armament automat în cantități de masă. Era uniformizat în jurul muniției calibrului 7,62 mm, dar apoi s-a trecut la cel de calibrul 5,45 mm, capabil să provoace răni cumplite chiar dacă n-avea puterea de penetrare a cartușelor M43.

Comunismul a fost o ideologie care n-avea vreo legătură cu popoarele supuse, ci era un fel de religie universală ce folosea adepții pentru extinderea lagărului comunist cu orice preț. Nu avea vreo legătură cu fericirea și nevoile oamenilor și nu putea să fie partidul din România altfel.

Mitralierele lui Ceaușescu au contribuit la nenorocirea până astăzi a întregului popor vietnamez și cel român a plătit toate fanteziile politice.

Sursa imagine: Fototeca online a comunismului românesc, , 4/1967