Conducerea comunistă de la București a dus în permanență o politică de economii, locuitorii de la orașe și sate primind cele mai proaste bunuri produse de fabricile ridicate cu mari eforturi financiare. Produsele de calitate erau rezervate pentru export pe valută și pentru nomenclatura de partid. Situația s-a înrăutățit după 1980 și s-a trecut la o drastică politică de reducere a consumului pentru a fi plătită datoria externă. Aceasta era explicația oficială pentru orice măsură administrativă inițiată de partidul unic. Există și astăzi oameni ce laudă marea realizarea a regimului, dar aceștia nu pot înțelege că au fost ani de tortură pentru aproape întregul popor român, singurul supus la un regim de lagăr pentru că așa dorea cel mai iubit fiu al poporului.

Partea cumplită este că regimul de la București lua cele mai absurde decizii fără să dea dovadă de existența inteligenței. Chiar dacă se spune că se dezvoltase învățământul, în practică domina prostia în cele mai pure forme ideologice și presupus științifice. Teoretic, Nicolae Ceaușescu era un fin cunoscător al problemelor economice și Elena Ceaușescu ar fi fost capabilă să transforme resursele subsolului în scumpe mărfuri pentru export. Realitatea era complet diferită și uzinele nu dădeau rezultatele așteptate, întreaga economie înregistrând mari lipsuri. Exporturile de mărfuri ieftine, puțin prelucrate, au continuat și a apărut un imens deficit în valută. Creditele și dobânzile au amplificat fenomenul de datorie externă. Conducerea de la București a decis că trebuie să fie plătite toate datoriile în cel mai scurt și poporul român a fost supus unui experiment economic și social cumplit, localitățile patriei socialiste fiind exact ca-n vreme de război, adică înghețate, fără lumină și cu oamenii stând la coadă pentru o coajă de pâine.

Înfometarea a fost făcută numai și numai din voința lui Nicolae Ceaușescu, cel ce considera agricultura o veșnică sursă de alimente pentru export și banii obținuți urmau să fie dirijați pentru întreținerea industriei. Ideea fusese formulată anterior de către Gheorghe Gheorghiu-Dej. Agricultura a produs suficient pentru hrănirea populației, dar regimul de la București ura neamul românesc și susținea prin toate acțiunile mișcarea comunistă internaționalistă. Românii erau sclavi muritori pentru răspândirea ideologiei totalitare, furioșii de la putere fiind fanaticii de odinioară.

Mediul rural n-a mai primit suficiente investiții, dar au fost forțate exporturile de alimente strânse din fermele de stat. Țăranii care aveau ceva loturi pe lângă case au fost impuși la cote pentru a se obține animale crescute cât mai curat, fără să fie afectate de cantitățile din ce în ce mai mari de îngrășăminte chimice și de pesticide. Datele publicate chiar de autoritățile comuniste, nici nu contează acum cât de exacte erau, prezintă tabloul unei înfometări programate și ura împotriva locuitorilor ce nu produceau cât doreau cei de la putere pentru revoluția mondială. Exportul de animale vii pentru întreținerea relațiilor cu lumea musulmană, cea presupus favorabilă socialismului, era o sursă de venit și de petrol. Au plecat numai în anul 1984 15.700 de bovine și 678.100 de ovine. Cea mai bună carne obținută în abatoare lua calea exportului și peste graniță au trecut 145.200 t de carne macră și produse preparate. Se adăugau 6.600 t de brânzeturi și 19.100 t de grăsimi animale. Păsările au fost crescute pentru a asigura 88.000.000 de ouă.

Produsele animale reprezentau o mică parte din livrările către lumea capitalistă, creditoare. Cerealele stau la baza alimentației și au fost strânse 340.000 t numai în anul 1984. Industria alimentară expedia peste frontiere 109.600 t de ulei. Ar fi fost absolut necesare pentru prepararea celor 124.400 t de legume proaspete și a 6.200 t de cartofi.

Cum aceste produse ale solului sunt destul de perisabile, au fost ridicate în timp fabrici de conserve, păstrarea în recipiente de sticlă și metal fiind de durată. Geograful sovietic E. B. Valev a scris prin 1964 că o puternică industrie alimentară ar putea să ofere României populare mari cantități de produse pentru export în lagărul socialist, ceea ce ar fi însemnat o creștere a nivelului de trai din mediul rural și urban. Au fost ridicate unele capacități de producție și astfel au fost expediate în străinătate 58.300 t de conserve de legume și alte 63.000 de fructe. Se adăugau 41.300 t de pastă de tomate.

Fructele proaspete pot fi incluse la delicatese și statul comunist a găsit resurse pentru strângerea a 70.700 t numai în anul 1984, mult mai mult în raport cu cele 42.800 t din 1980. Strugurii de masă aveau căutare pe piețele străine și autoritățile au expediat 37.400 t. Mierea de albine, produsă de particulari pasionați, a plecat într-o cantitate de 4.113 tone.

Străinii aveau dreptul și la distracție cu băuturi de calitate și au fost ambalate și exportate 71.500 t de vin și 10.700 t de alte băuturi spirtoase. Statistica disponibilă acum precizează că n-au fost incluse mustul și vermutul în calcule.

Au fost trimise la aceste principale produse 1.103.619 t de alimente și n-au fost incluse în calcul bovinele, ovinele și numărul de ouă. Dacă se adaugă cantitățile de apă și sare ce sunt necesare pentru prepararea alimentelor, erau cantități care ar fi putut să mai hrănească un popor întreg în regim de cartelă. Alimentația rațională ar fi asigurat mai multă mâncare pentru locuitorii supuși unui experiment similar celui din România.

Sursa imagine: Fototeca online a comunismului românesc, 302/1976