Nicolae Ceaușescu este considerat de către masele de români drept un patriot adevărat și în timpul domniei din perioada 1965 – 1989 România socialistă a cunoscut o perioadă de mare înflorire economică și a obținut prestigiu internațional din belșug. Erau locuri de muncă și pentru cei ce se codeau să se angajeze și erau oferite locuințe din belșug poporului muncitor, cel reprezentat de mișcarea de extrema stângă. S-a plătit și datoria externă în aprilie 1989 și nu era ca acum. Televiziunile prezintă numai criminali, drogați și nenorociri de toate felurile, obligatoriu cât mai senzaționale. Este normal ca epoca sfârșită în decembrie 1989 să pară în creierul colectiv drept un paradis terestru, mai ales că oamenii nu gândesc și nu citesc documentele redactate chiar de către autoritățile timpului. Adevărul crud este că tocmai perioada mult lăudată a fost un adevărat iad plin de fapte, accidente și catastrofe șocante prin amploare. Amintirea unora este suficientă pentru a schimba imaginea despre trecut și nu vor fi incluse în listă nenorociri precum inundațiile catastrofale sau cutremurul din 1977, cele ce nu depindeau de oameni și conducător.

Prima nenorocire

S-a produs chiar în martie 1965. Moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej putea să fie o scăpare de sub dominația unui tiran de tip stalinist și surpriza numită Nicolae Ceaușescu a fost văzută ca o întoarcere la valorile naționale și la limitarea abuzurilor din era încheiată la 19 martie 1965. A fost doar o aparență și noul dictator a urmat liniile politice trasate de cel decedat și de Moscova. Au fost păstrate și legăturile cu China lui Mao în numele internaționalismului comunist. Poporul român era numai o materie primă necesară realizării revoluției mondiale. Prietenia cu Occidentul a fost menținută numai și numai pentru obținerea de bani și tehnologii necesare complexului militaro – industrial, cel ce mereu rămânea în urma lumii capitaliste concurențiale. Așa se explică și plata datoriei externe în mod forțat.

Decretul 770

Nicolae Ceaușescu și conducerea partidului unic s-au declarat îngrijorați de creșterea numărului de avorturi și la 2 octombrie 1966 a fost publicat Decretul 770 prin care întreruperile de sarcini erau interzise. Făceau excepție doar cazurile medicale și cele rezultate în urma violurilor. Ideea privind creșterea natalității poate să pară bună la prima vedere, dar existau numai 11.000 de locuri în creșe și nici școlile, liceele sau fabricile nu erau pregătite pentru un val de oameni. În plus, femeile nu erau suficient de ocrotite și veneau la muncă până aproape de noua naștere. Cum veniturile familiilor erau mici și poftele sexuale mari, a urmat un val de avorturi ilegale și se estimează că au pierit in urma complicațiilor peste 9.400 de femei sau echivalentul unui orășel. Datele exacte nu vor fi cunoscute cu exactitate deoarece medicii au scris alte cauze ale morții mamelor. Este interesant de observat că autoritățile comuniste aveau o grijă deosebită pentru șlefuirea imaginii astfel încât să rămână aproape perfectă în veac.

Furtul unui lac

Hărțile actuale ale României prezintă încă un lac enorm în județul Gorj. Acumularea Ceauru a fost concepută în anul 1965 pentru a asigura apă termocentralelor și fabricilor din apropierea râului Jiu și a fost declarat terminat în anul 1968 după cheltuirea a trei miliarde de lei ai timpului. În realitate, banii au mers în vilele uriașe ale conducătorilor comuniști din regiune și autoritățile de la București au fost obligate să mușamalizeze cazul, toată vina fiind dată pe responsabilul de șantier. Ar fi fost o degradare fantastică a imaginii partidului ce se zice că oferea poporului funcționari cinstiți. Realitatea era că se fura într-o veselie de sus până jos în sistem. Suma tocată pentru lac era enormă pentru acele timpuri și a fost normal ca statul totalitar să fie mereu în căutare de fonduri și a trebuit să se împrumute în condiții grele de la creditorii capitaliști.

Ciocnirea de trenuri din inima Ardealului

Trenul a fost definit ca un mijloc de transport sigur în raport cu autovehiculele, dar orice eroare se poate transforma în tragedie de amploare. Două garnituri feroviare s-au ciocnit în gara Bucerdea de pe linia Teiuș - Blaj în ziua de 7 octombrie 1968 si au rezultat 22 de morți, 72 de răniți grav și pagubele au fost estimate la 11 milioane de lei, o sumă imensă în acele vremuri. Statul comunist a găsit repede vinovații: un impiegat băut și un acar. Amândoi au fost pedepsiți cu ani grei de închisoare și astfel dotarea precară a sistemului feroviar a fost acoperită. A fost mențină o organizare care semăna cu cea interbelică și culmea este că nici astăzi nu s-a evoluat prea mult. Portul Giurgiu era legat de capitală de o simplă linie directă și neelectrificată. Regimul a avut noroc și podul a fost luat de ape după evenimentele din 1989.

Ceaușescu și foamea de tancuri

Există legenda contemporană chiar și printre istorici că Nicolae Ceaușescu a dus o politică de opunere față de Moscova, ceea ce s-a văzut în 1968 cu ocazia invadării Cehoslovaciei. Realitatea era însă complet diferită și liderul de la București făcea totul ca să fie pe gustul temutului Leonid Brejnev. A comandat în 1969 o mare cantitate de armament sovietic pentru iertarea păcatelor și pentru menținerea în viață a industriei speciale a puternicului vecin. Au fost cerute 850 de tancuri T-55, o astfel de mașină de luptă fiind prețuită la 200.000 de dolari ai timpului. A fost un coșmar financiar pentru o țară ce mereu avea probleme cu lichiditățile financiare și cu plătirea sinceră a muncitorilor și a pensionarilor.

Transfăgărășanul și fanteziile sângeroase ale dictatorului comunist

Se zice în cărți și articole că după 1968 Nicolae Ceaușescu a dorit un drum strategic prin munți pentru a face față unei invazii sovietice de amploare și a fost ales un traseu care să lege Curtea de Argeș de zona Făgărașului prin Cei mai înalți munți ai țării socialiste. Munca a început în forță în 1970 prin utilizarea militarilor și investiția a fost declarată încheiată în 1974. Lucrările au continuat până-n 1980 pentru asfaltare și alte lucrări de finisare. Drumul însă n-a fost niciodată terminat și se vede că nu există glisiere pentru a împiedica accidentele.

Drumul din nori nu avea utilitate militară deoarece era expus loviturilor din aer și n-ar fi făcut față traficului cu mașini grele. Ruta era și periculoasă în condiții de noapte, ceață sau gheață. A fost o fantezie costisitoare a unui dictator ce era rupt complet de realitate. Au fost sacrificați în mod inutil tineri și bărbați. Autoritățile vremii au recunoscut numai 40 de morți, dar zvonurile spun că ar fi fost mult mai multe cazuri, șterse din istorie pentru a nu afecta imaginea regimului. Liderul comunist s-a plictisit de drumul îngust dintre stânci și din 1974 atenția s-a îndreptat spre Dobrogea.

Barajul solid al ministrului comunist

Mineritul a fost dezvoltat intensiv în perioada comunistă pentru a asigura materia primă necesară industriei metalurgice și apoi celei constructoare de mașini. Se făcea totul în conformitate cu indicațiile ideologiei comuniste. Zona Certej din Hunedoara avea o tradiție în minerit și reziduurile erau acumulate într-un iaz de decantare care a fost verificat în octombrie 1971 chiar de ministrul Bujor Almășan și declarat sigur. Nu era vreun pericol pentru oamenii ce locuiau în blocurile ridicate chiar în aval de iaz. Ministrul a trecut și un chef istoric s-a făcut cu ocazia a 225 de ani de minerit. Barajul fisurat, care dăduse semne de oboseală cu cinci ani mai devreme, a cedat pe 30 octombrie 1971 și a urmat prăpădul în masă. Noroiul toxic, care conținea cianură, a lovit colonia muncitoreasca și a făcut prăpăd prin cei 89 de morți și 76 de răniți. S-a mințit la televizor că au fost 48 de decedați pentru a nu se declara doliu național. Minciuna era adorată de regimul impus de tancurile sovietice și numai așa s-a menținut până-n 1989.

Autostrada oprită definitiv

Drumurile de mare viteză au fost dezvoltate în perioada interbelică și România comunistă trebuia să se adapteze modelului european și mondial pe măsură ce mijloacele auto sporeau din punct de vedere numeric și calitativ. Au fost pornite lucrările de la București la Pitești în anul 1967 și au fost încheiate în 1972. Camioanele și automobilele puteau să circule cu un consum mai redus de combustibil și cu o uzură limitată. Liderul comunist de la București nu era interesat de șoselele utile și a ordonat oprirea lucrărilor în favoarea proiectării și apoi a trecerii la realizarea Canalului Dunăre-Marea Neagră. România socialistă era condamnată la înapoiere pentru totdeauna, transportul pe apă fiind lent și specific secolelor precedente. Neglijarea drumurilor largi a dus la continuarea epidemiei de accidente prin amestecarea mașinilor de viteză cu camioane grele, utilaje agricole, căruțe, pietoni, animale și bicicliști, situație ce s-a menținut și după căderea regimului deoarece s-a pierdut prea mult timp cu lucrările hidrotehnice și apoi a venit valul de automobile.

Ziua cu ghinion din 1972

Cifra 13 are o imagine proastă în lumea contemporană și nici pe plaiurile mioritice nu era altfel. Deciziile autorităților de la București au venit să confirme superstiția și pe 13 octombrie s-a luat decizia ca industria să treacă la modernizarea și apoi la producerea unei variante a blindatului T-55, tanc proiectat pentru utilizare în orice condiții. Era o mașină prea de serie și era loc pentru îmbunătățiri deosebite, puterea grupului energetic fiind modestă. A fost un efort economic în care au fost implicate peste 141 de fabrici, dar au rezultat cam 400 de mașini TR-580, 150 fiind exportate. A urmat varianta TR-85. Blindatele au fost produse în serie începând din 1979 și a fost chiar în același timp cu criza financiară și luarea deciziei de rambursare a datoriei externe. Chiar dacă nu se găsea pâinea cea de toate zilele, statul comunist punea mare preț pe tancuri și livrările au continuat până la prăbușirea regimului. Ziua de 13 octombrie 1972 a trecut, dar autoritățile au vrut să respecte modelul stalinist al dezvoltării economice în jurul tancurilor. Industria metalurgică trebuia să livreze oțeluri speciale scumpe pentru realizarea blindajelor rezistente și nici țevile de tun nu se realizau din aliaje obișnuite. O cantitate uriașă de energie electrică era consumată cu producerea mașinilor blindate.

Camionul ucigaș din Argeș

Era o zi din luna septembrie a anului 1974 și autoritățile comuniste tot grăbeau lucrările prin care se încerca ridicarea unui nou oraș în județul Argeș. Localitatea Costești a fost aleasă pentru transformare în centru industrial și trebuia să fie un model de dezvoltare socialistă a regiunii de la sud de Pitești. Un camion a fost trimis cu muncitori spre șantier și șoferul era obligat să-i ducă repede la destinație. Timpul nu mai avea răbdare. Bena era plină cu oameni sosiți din toate colțurile țării și trebuia să fie o zi obișnuită de muncă în stil comunist. Viteza a dus însă la răsturnarea camionului într-o o curbă și apoi mașina a luat foc. A fost un adevărat carnagiu și 31 de muncitori au pierit. Cam 20 au fost răniți, dar numărul nu este cunoscut cu exactitate pentru că securiștii au luat măsuri pentru a nu se scurge prea multe informații. Tragedia de la Podu Broșteni a rămas puțin cunoscută în memoria oamenilor și aura de slavă a regimului comunist a putut să se mențină în memoria colectivă.

Avionul din Marea Roșie

Aparatul Il-18 al companiei TAROM a fost închiriat statului egiptean pentru deplasarea pelerinilor spre locurile sfinte din Arabia Saudită, dar la 9 decembrie 1974 s-a prăbușit după decolare în apropiere de Jeddah. A pierit întregul echipaj format din șapte persoane. Statul comunist dorea bani mulți și avionul a fost utilizat departe de propria bază și cu personal aeroportuar ce nu se pricepea la capriciile tehnicii sovietice.

Elicopterul din cabluri

Generalul Gherghina Gheorghe trebuia să se deplaseze de la București la Timișoara cu ajutorul unui nou elicopter SA-330 de concepție franceză în ziua de 4 februarie 1977. Vremea nu era ideală pentru zbor din cauza fenomenului de ceață, dar este o plăcere să zbori la ordin.

Se afla la manșă un pilot experimentat, colonelul Ilie Cârstea, și totul părea să decurgă normal până în zona Chitila. Acolo au ieșit în calea elicopterului niște cabluri de înaltă tensiune și aparatul de zbor a fost doborât la sol. Au fost răniți cei patru militari de la bord și mașina militară scumpă a fost bună de casare. A fost o altă gaură neagră în bugetul țării, conducătorii comuniști fiind obsedați să cumpere tehnică aviatică multă și scumpă.

Fuga lui Pacepa

Anul 1978 părea să fie unul liniștit pentru regimul totalitar, dar a apărut un devastator seism în sistemul politic. General-locotenentul Ion Mihai Pacepa a fost trimis în RFG cu o misiune secretă, dar a preferat să dezerteze în blocul imperialist și prada rară a fost transportată în mare secret în SUA pentru obținerea de informații de la vârful puterii din statul comunist. A fost condamnat la moarte, dar sentința n-a fost aplicată deoarece fostul ofițer din serviciile secrete a fost bine păzit peste ocean. A fost o fisură în monolitul puterii de la București, dar defectarea s-a produs din interese personale deoarece nu era suficient de mult promovat. Dacă ar fi negat cu adevărat regimul, ar fi putut să plece de când era spion în Germania capitalistă, adică de prin 1956.

Fuga lui Ion Pacepa a mai scos ceva la lumină. Liderul de la București colabora cu organizațiile teroriste palestiniene și s-a încercat uciderea dezertorului, dar nu s-a reușit decât enervarea puterilor imperialiste. Apropierea de mișcarea palestiniană a dus și la răcirea relațiilor cu Israelul și cu mediul de afaceri. A fost o prăbușire a brumei de prestigiu internațional.

Explozia de la Tractorul

Uzina brașoveană era un simbol al industriei comuniste și mereu erau cerute producții record. Nu se mai acorda atenție măsurilor de protecția muncii și o catastrofă se putea întâmpla oricând. Dezastrul s-a întâmplat în ziua de 1 septembrie 1979 și explozia a devastat secția Turnătorie. Au fost 47 de victime, din care 35 au fost femei. Hainele din materiale plastice s-au topit și au avut efecte cumplite asupra muncitoarelor. Au pierit in chinuri groaznice. Alte 46 de persoane au scăpat cu răni grave, arsurile fiind mai periculoase decât plăgile produse de gloanțe.

Un alt aspect al accidentului arăta falsul caracter al regimului comunist. Au murit în incident cinci femei însărcinate. Statul dorea copii, dar trimitea femeile în mediul toxic și cu muncă grea.

Independența a explodat

Regimul comunist a declanșat o industrializare forțată fin motive ideologice și construirea de petroliere de mare capacitate la Constanța trebuia să fie dovada supremă a triumfului socialismului împotriva capitalismului. Nava Independența avea un echipaj de 45 de marinari și la 15 noiembrie 1979 se afla în apropierea Strâmtorii Bosfor când a fost lovită de un vapor grecesc. A urmat un adevărat infern generat de petrolul aprins și 42 de marinari români au pierit. A fost pierdut și gigantul petrolier de 150.000 tdw. Era o lovitură gravă dată economiei regimului totalitar.

Dezastre aeriene și la noile avioane

Nicolae Ceaușescu a cerut să se dezvolte o industrie locală de armament care să reducă din costuri și să livreze arme cât mai performante. IAR-93 urma să fie un bimotor care să atace la sol în sprijinul tancurilor și uzina din Craiova a primit comenzi consistente de producție și de întreținere. Lipsa de experiență s-a văzut în diferite boli ale copilăriei ce generau catastrofe. Căpitanul Dobre Stan a căzut la datorie în 20 februarie 1979 pentru că n-a apucat să se ejecteze. A fost urmat de prăbușirea unui nou aparat în ziua de 20 septembrie 1979.

Autobuzul morții

Era ziua de 29 iunie 1980 și un mijloc de transport aparținând statului comunist trecea prin localitatea Huțani din județul Botoșani. Mașina cu o capacitate de 40 de persoane ducea 83 de navetiști și, fix în zona unui pod, un cauciuc a făcut explozie și a dus la prăbușirea autovehiculului direct într-o mlaștină și au rezultat 48 de morți și 35 de răniți. A ajuns să fie cel mai sângeros accident rutier. Se poate spune că a fost o întâmplare, dar regimul comunist poartă întreaga vină pentru nenorocire. Autobuzele epocii erau mici, vechi și veneau deosebit de rar. Populația călătoare se înghesuia în cutiile pe roți și era ceva absolut obișnuit să se meargă cu ușile deschise sau chiar cu oameni atârnați pe scări. Cauciucurile erau folosite până la uzarea completă astfel încât să se facă întotdeauna economii. Economia socialistă era o economie a economiilor după o definiție găsită de Leonid Brejnev.

Biplanul și prăbușirea imaginii forțelor de represiune

Nicolae Ceaușescu susținea că România are o economie dezvoltată și se trăiește bine sub conducerea partidului unic în paralel, forțele represive ale regimului aveau grijă să șteargă orice urmă de activitate contrară afirmațiilor aparatului de stat. Părea să fie un stat ideal, lipsit de exploatarea omului de către om.

Totuși, mulți erau cei sătui de politica de îndoctrinare și de lipsurile vieții de zi cu zi. Se căutau soluții pentru trecerea dincolo, dar granița cu Iugoslavia era plină de soldați ce foloseau muniție de război de cea mai bună calitate ucigătoare. Dacă la sol nu se putea acționa, o soluție putea fi forțarea pe calea aerului cu un avion lent și care să zboare la joasă altitudine. Un AN-2 de stropit terenurile agricole putea să fie soluția ideală și la 3 iulie 1980 au urcat la bordul aparatului 20 de persoane, pilotul Aurel Popescu reușind să treacă neobservat de radarele maghiare până-n Austria. A fost un șoc pentru Securitatea din zonă și au fost luate măsuri represive împotriva familiilor celor fugiți, bunurile rămase fiind confiscate de stat, cel dornic să distrugă proprietatea privată.

Cei care au părăsit lagărul socialist au ajuns tocmai în Australia pentru a scăpa de amintirea regimului de teroare. Era un semn că regimul de la București nu mai era suportat de locuitori.

Mina ucigașă

Regimul comunist a avut o armată de politruci pentru a camufla tot ceea ce putea să întineze imaginea perfectă a statului construit pe principii ideologice. A fost mult lăudată economia și atunci erau locuri de muncă. Putini sunt cei ce știu că se muncea în condiții de sclavie în mine pentru a întreține sistemul energetic ce consuma din ce în ce mai mult combustibil solid. Cum statul impunea reducerea cheltuielilor, utilajele erau folosite până la completa uzură sau chiar lipseau cele de strictă necesitate. Minele de cărbune sunt locuri deosebit de periculoase din cauza acumulărilor de gaze și de particule inflamabile, exploziile putând să genereze multe victime prin efectul direct sau prin surparea galeriilor. Ziua de 29 noiembrie 1980 a fost una neagră pentru mineri. Două explozii s-au înregistrat în Mina Livezeni și au fost 53 de morți și 77 de răniți grav. Nenorocirea a fost ascunsă de autorități și a fost descrisă după 1989. Obsesiile pentru producții impresionante în stil stahanovist generau tragedii în masă în rândurile minerilor și ale militarilor trimiși în adâncuri. Forța de muncă nu avea experiență dobândită prin instruire de calitate.

Parizer și cancer la pachet

Statul comunist tot promova reducerea cheltuielilor pentru zisa plată a datoriei externe și poporul român trebuia să primească mâncare cât mai lungă și mai proastă. Industria alimentară oferea clienților o mâncare populară ce se numea parizer, fără vreo urmă de legătură cu eleganța Parisului. Carnea puțină era lungită cu tot felul de aditivi și orice mergea pentru a asigura o minimă aprovizionare a magazinelor în timp ce carnea macră mergea la export pentru hrănirea sovieticilor și a capitaliștilor plătitori de valută forte.

Lipirea ingredientelor de slabă calitate se făcea cu ajutorul fosfoliantului și se producea pe plan local pentru a reduce importurile cu orice preț. Timp de doi ani aditivul a fost produs cu substanțe de la Valea Călugărească și clienții curățau tot ce era pe rafturi. Vânzările au mers perfect până când o cercetătoare din Ploiești a făcut analize din mostrele luate din diferite sortimente de produse alimentare. Doamna Vasile Marilena a avut curajul să spună adevărul în rapoartele de analize și a trimis probe și spre laboratoare mai dotate din București. Datele au ajuns la Securitate și la conducerea de partid, personal la tovarășul Nicolae Ceaușescu. A fost un șoc pentru autorități, dar s-au luat măsuri pentru ascunderea adevărului și astfel imaginea aurită a regimului comunist să fie lipsită de cocleala mizerie morale ai politrucilor. Substanța a fost scoasă din producție și s-a impus tăcerea absolută.

Cei care au consumat parizerul au avut grave probleme de sănătate și cancerul făcea ravagii. Specialista din Ploiești a descoperit că mezelurile comuniste conțineau uraniu, radiu, plumb, arsen și fluor, dar crima în masă a fost acoperită din ordine superioare și cu pământ peste cei ce au ajuns victime pe banii lor și n-au înțeles de ce s-au îmbolnăvit și au fost condamnați la moarte. Vasile Marilena a făcut o adevărată minune pentru poporul român și a oprit masacrul în masă.

Ghinionul regimului

Era ziua de 13 octombrie 1982 si părea să fie lipsită de nenorociri. Totuși, parcă s-a dorit să se confirme superstiția. S-a dat alarma că uriașul petrolier Unirea a explodat în preajma apelor teritoriale ale Bulgariei comuniste. Au fost declanșate acțiuni de salvare și a pierit in valuri numai o ospătăriță. Vaporul s-a dus în adâncuri și a fost cea mai mare pierdere navală din anul 1982.

Casa Poporului

Nicolae Ceaușescu dorea cu orice preț să demonstreze că regimul totalitar de stânga este superior oricărei forme de organizare politică și o clădire imensă trebuia să demonstreze slava ideologiei egalitariste. Ziua de 25 iunie 1983 a rămas în istorie prin începerea lucrărilor la Casa Poporului și buldozerele au început să pună la pământ clădirile locuitorilor din cartiere istorice. Trebuia să dispară trecutul neamului și să rămână numai opera dictatorului care a întâmpinat cu brațele deschise tancurile lui Stalin în august 1944. Lucrările au demarat în forță și fără să se facă economie în ceea ce privește materialele, utilajele și viețile oamenilor. Chiar dacă nu se găsea măcar o coajă de pâine, dictatorul dorea o imagine aurită a regimului și clădirea proiectată trebuia să fie gigantică, dimensiunile fiind asemănătoare cu Piramida lui Keops. Românii mureau de toate lipsurile posibile, dar lucrările erau realizate inclusiv prin exploatarea forței de muncă a militarilor. Tinerii erau epuizați fizic și psihic pentru gloria celui de condiție modestă, dar se visa un geniu al mișcării comuniste. Poporul a fost exploatat fără milă până-n decembrie 1989 și unele lucrări au fost continuate până-n 1984 pentru a face construcția cât de cât locuibilă și utilă. Este însă departe de grandoarea din mintea lui Ceaușescu.

Numărul morților de pe șantier nu este cunoscut, Anca Petrescu, arhitecta colosului, a zis că au fost 10 – 15 accidente mortale, dar folclorul urban a împins numărul celor pieriți la sute. Gigantica operă în piatră nu aducea vreun venit și a nenorocit un întreg popor ce era supus restricțiilor mai rău ca-n vreme de război.

Delfinul și mesele românilor

Propagandiștii statului comunist erau specializați în lansarea de lozinci ușor de reținut de creierul colectiv și astfel s-a generalizat ideea că orice masă trebuie să conțină produse din pește. Era o glumă sinistră din moment ce nu se găsea nici măcar pâinea cea de toate zilele.

Se zice că se făceau eforturi pentru plata datoriei externe, dar liderul suprem avea anumite plăceri ascunse. Luna august a anului 1985 a fost marcată și de primirea submarinului Delfinul din Clasa Kilo. Era o construcție scumpă și o adevărată bijuterie a speciei torpiloarelor subacvatice, arma fiind proiectată să vâneze submarine nucleare. Poporul nu acea mâncare, căldură și medicamente și conducătorul vedea în largul mării nave militare capitaliste pe care trebuia să le nimicească. Dacă nu veneau imperialiștii spre Constanța, se putea duce submarinul să realizeze atacuri prin surprindere. Aducerea navei de atac s-a făcut în mare secret și nu s-a făcut publicitatea obișnuită în legătură cu dotarea revoluționară a flotei militare.

Dezertarea aeriană din 1987

Populația țării era convinsă prin munca aparatului de propagandă că se trăiește ca-n paradis și sunt realizări mărețe, dar mulți erau cei ce doreau să scape din universul concentraționar ce era menținut de cuplul dictatorial în numele ideologiei comuniste ce venise cu tancurile staliniste. Ziua de 26 septembrie a anului 1987 a adus un nou dezastru de imagine pentru regimul totalitar. Avionul L-39 de antrenament de la Bobocu a fost aprovizionat complet cu combustibil și pilotul Mihai Smighelschi a pornit în zborul de antrenament. A dispărut de pe ecranele radarelor și s-a crezut că s-a prăbușit, dar s-a aflat ulterior că a evadat în Turcia. S-a trecut la sancțiuni și la o raționalizare a combustibilului pentru a nu se repeta istoria. Avionul a fost trimis în România și a avut nevoie de reparații minime în raport cu modul în care s-a efectuat aterizarea în Turcia necunoscută.

Imaginea patriei socialiste mai căpăta o pată dacă și piloții, ce erau considerați o elită a armatei, părăseau locul în care se făceau experimente economice și sociale după cea mai științifică ideologie politică.

Foamete, frig și revoltă la Brașov

Regimul comunist a lui Nicolae Ceaușescu părea un monolit perfect, dar starea de nemulțumire fierbea în adâncuri precum un vulcan. Oamenii erau lipsiți de toate cele necesare în timp, dar erau cerute ore suplimentare și muncă de calitate superioară. Luna noiembrie a anului 1987 a intrat în istoria prin revolta muncitorilor brașoveni pentru o pâine și forțele de Securitate și Miliție au reacționat brutal, tortura fiind pe placul generalilor trimiși de Nicolae Ceaușescu să reprime mișcarea. Cel puțin 183 de revoltați au fost vizați de ofițerii dornici de afirmare, dar alte surse urcă numărul la 300. Au fost condamnate 61 de persoane și alte 18 au fost prelucrate intensiv în dulcele stil al forțelor de represiune. Cum și studenții începuseră să se miște, șase studenți definiți ca niște elemente recalcitrante au fost exmatriculați. Multe torturi au rămas ascunse dincolo de zidurile groase ale sediilor forțelor de ordine și brutalitatea nu se deosebea cu nimic de cea a naziștilor. N-au fost probleme pentru torționari să pozeze în politicieni iubitori de popor și să se bucure de o viață de huzur în numele unui partid socialist.

MiG-ul ucigaș

MiG-21 a fost un avion de mare viteză pentru realizarea interceptărilor aeriene împotriva bombardierelor inamice, dar putea să fie echipat și pentru atac la sol. România socialistă a primit peste 400 de exemplare ce erau produse chiar la o fabrică din Moscova. Aeronava avea nevoie de mult combustibil de calitate, piste lungi și betonate și de o întreagă fabrică pentru reparații la Bacău. Era un vârf al tehnologiei militare sovietice pentru luptele în zbor supersonic.

Doru Davidovici era un pilot din aviația de vânătoare care a reușit să scrie cărți despre aviație și SF, ceea ce era pe gustul celor ce doreau să evadeze cumva din cenușiul comunist. Cariera i-a fost frântă în urma prăbușirii din 20 aprilie 1989 și de vină au fost autoritățile comuniste care au ascuns un mic secret: durata de viață a avionului. Un avion de front era conceput cu o viață scurtă și manevrele la viteze supersonice solicitau structura de rezistență până la apariția unor fisuri greu de detectat.

Statul comunist a pus accent pe extinderea aviației de luptă și cheltuielile erau deosebite în vremea în care populația primea pâinea pe cartelă. Numai în accidentul din aprilie 1989 au fost pierdute două vieți și un avion scump pentru finanțele românești. Prăpădul a urmat după 1989 pe măsură ce aparatele de zbor s-au învechit. Blestemul MiG-21 s-a întins până la scoaterea din uz în anul 2023.

Un Titanic românesc

Anul 1989 aducea semnele unor transformări în lagărul comunist, dar în România socialistă era încă un îngheț ideologic. Nicolae Ceaușescu menținea politica economică plină de restricții și după anunțul triumfala privind plata datoriei externe. Mijloacele de transport erau tot rare și oamenii erau înghesuiți ca sardelele. Nava Mogoșoaia făcea curse între Galați și coasta dobrogeană, dar în data de 10 septembrie 1989 a fost lovită de un convoi bulgăresc și au pierit 239 de călători și membri ai echipajului. Au fost numai 16 supraviețuitori. Vasul ar fi trebuit să aibă la bord cel mult 160 de pasageri, dar mereu nu erau mijloace de transport și se făcea economie prin supraîncărcare.

Masacrul din decembrie 1989

Regimul comunist din România a fost unul pur criminal și nu putea să aibă un sfârșit liniștit. Nicolae Ceaușescu s-a trezit în fața unei opoziții din partid, cea care manevră astfel încât să pară că poporul a vrut înlăturarea regimului de stânga. Cele două tabere au manevrat astfel încât au rezultat 1.116 decedați și 4.089 de răniți. Nu s-a făcut economie de muniție și s-a văzut cu ce se ocupa industria comunistă atunci când populația nu avea pâine, carne, ouă și lapte. Marea crimă a aparținut emanaților și este absolut normal ca zisă justiție din România să nu dea o sentință în dosarul vizând faptele de la revoluție.

Era prăpăd în epoca zisă drept plină de slavă ideologică și numai Securitatea și aparatul de propagandă au putut să ascundă amploarea nenorocirilor de cred acum românii că înainte era mai bine. Nu existau televiziuni care să pună drept primă știre un dezastru sau faptele unui criminal psihopat sau drogat. Jurnaliștii contemporani nu fac decât să fie niște cutii de rezonanță ale regimului comunist și mulți sunt cei ce gândesc că un dictator poate să facă ordine în țară.

Poliția politică, Securitatea, a reușit a reușit să ia măsuri represive și de mușamalizare a faptelor pentru a realiza o imagine plină de slavă, acțiune care a dat rezultate remarcabile până astăzi. Minciuna a fost deosebit de iubită de autorități și, alături, de teroare, a dus la menținerea unui regim utopic care provoca numai catastrofe prin acțiunile inițiate drept politică științifică. Poporul român, ca orice mulțime, preferă să trăiască într-o lume a poveștilor plăcute pentru a scăpa din cenușiul vieții de zi cu zi.

Dacă ar fi fost libertatea presei, faptele regimului comunist ar fi generat permanent senzațional, scandal și audiență. Ar fi apărut ziare și televiziuni de succes.

Lista catastrofelor de tot felul din comunism este lungă și încă arhivele ascund multe tragedii produse în urma deciziilor luate de autoritățile vremii. Aurul epocii era subțire și se vedea cocleala toxică a sistemului totalitar impus de tancurile Moscovei. Este ciudat că românii mai pot crede că a fost ceva pozitiv în trecutul roșu.

Sursa imagine: Ziua de Cluj