Cei ce au debarcat de pe tancurile sovietice în toamna anului 1944 sau au ieșit din temnițele regimului Antonescu au fost uneltele lui Iosif Stalin împotriva poporului român și tot ceea ce au pus în practică a fost inspirat sau ordonat de peste Prut. O idee de bază a fost aceea că trebuie să fie dezvoltată cu orice preț industria grea după model sovietic și cu tehnologie importată din colosul roșu. Susținerea unor ritmuri înalte de producție însemna însă o exploatare sălbatică a resurselor naturale, chiar dacă exista riscul epuizării rapide a rezervelor sau al generării de dezastre de mediu. Nimic nu stătea în calea ideologiei triumfătoare!

Cărbunele era o resursă prețioasă pentru economia din AL Doilea Val deoarece era utilizat în termocentrale și la obținerea de cocs metalurgic pentru prelucrarea minereului de fier în furnale de mare capacitate. S-a ajuns la peste 15 milioane de tone de combustibil solid în cursul anului 1967, mult în raport cu cele 3,89 milioane de tone din anul 1950. Petrolul era și mai interesant pentru economia comunistă deoarece asigura mobilitatea în transporturi și au fost scoase din adâncuri 13,2 milioane de tone în același an 1967. Se modifica structura rocilor și scăderea presiunii din subsol prin dispariția gazelor de sondă a început să ducă la lăsarea solului dintre Ploiești și Focșani.

Cocs exista, dar trebuia identificat minereu de fier în cantități uriașe. Nu s-a reușit decât ajungerea la aproape 2,8 milioane de tone și calitatea lăsa de dorit în raport cu așteptările regimului și, mai ales, cu cheltuielile generate de exploatarea minelor. Nu era uitată nici sarea și peste două milioane de tone au fost extrase într-un singur an. Obținerea mineralului util în industrie și alimentație genera apariția unor mari caverne sau se formau goluri prin injectarea de apă sub presiune.

Munții erau măcinați pentru obținerea de lianți necesari în construcții și 6,33 milioane tone de ciment au fost obținute printr-un consum uriaș de energie electrică. Se adăugau 1,6 milioane de tone de var.

Nu este de mirare că nu mai era timp pentru protejarea mediului și limitarea poluării. Mai grav era că se acumulau munți și lacuri de steril și cenușă, reziduuri care distrugeau suprafețe întinse de teren fertil și de vegetație. Viața oamenilor din satele și chiar orașele apropiate era un chin când bătea vântul, dar erau necesare sacrificii pentru dezvoltare economică. Zona orașului Craiova a fost poluată de cenușa rezultată de la termocentrala Ișalnița, aflată la numai câțiva kilometri de capitala județului Dolj. Lacurile de resturi toxice erau un fel de Sabia lui Damocles și un dezastru ecologic este posibil în orice perioadă ploioasă. Accidentul de la Certej, Hunedoara, din anul 1971 este deosebit de cunoscut și atunci au pierit 89 de localnici și muncitori, alți 76 fiind răniți de substanțele caustice.

Nici nu sunt bănuite pericolele din adâncuri și care au fost tăinuite cu mare grijă de regimul comunist. Autoritățile actuale se ocupă de treburile de zi cu zi și nu sunt interesate de trecut, dar acesta se poate răzbuna în orice clipă.

Poporul repetă mereu că înainte era mai bine și că nu exista jaful pe care-l fac actualii politicieni, prea mulți în raport cu necesarul acestei țări bogate. Se zice că era ordine înainte de 1989 și se avea grijă de resursele statului. Oare? Numai în anul 1967 au fost obținute din pădurile României socialiste volume de cherestea echivalente cu 5,311 milioane de metri cubi. Era vorba de lemn masiv și de calitate. Codrii seculari, cei cu lemn tare, erau puși la pământ pentru a se face rost de valuta necesară industrializării forțate. Se considera că masa vegetală crește în fiecare an, dar liderii comuniști n-au observat că sunt distruse definitiv ecosisteme ce mențineau temperaturile scăzute și umezeala în sol. Drujbele masacrau tot ce era valoros și de trimis peste hotare. Producția din 1967 venea după cea de 5,399 milioane mc din anul precedent. Pădurea a fost masacrată fără milă pentru a se atinge recordurile cerute de regim și nu este de mirare că astăzi se discută despre fenomenul de încălzire globală. Chiar dacă s-au făcut ceva împăduriri, fenomenul exploatării masive a ceva ce trebuia transformat cu orice preț în bani a continuat până-n prezent. Omul nu prea are creier inteligent în practică, în teorie fiind ceva mai bine.

Sursa imagine: Fototeca online a comunismului românesc, 9/1972