Aceasta ar fi formula repetată de mulţi dintre cei ce nu înţeleg lumea contemporană şi au dezvoltat o puternică nostalgie faţă de era încheiată în 1989. Chiar dacă se plâng de lipsurile alimentare şi energetice, tot parcă era mai bine atunci. A apărut o adevărată mitologie, ceea ce demonstrează că masele au memoria scurtă şi se pot obişnui cu tortura fizică şi ideologică până când dispar din lumea reală. Propaganda a duduit din plin şi a lansat teze ce s-au infiltrat precum veninul în sistemul nervos al poporului român. Mulţi scriitori şi-au vândut sufletul regimului pentru glorie şi pentru o pâine mai albă. Nu mai discutăm de arginţi, chiar dacă adepţii comunismului urau banii şi prosperitatea. Nicolae Labiş, o tânără speranţă a poeziei româneşti postbelice, a intrat în istorie prin opera intitulată Moartea căprioarei. Aceasta a fost partea frumoasă a operei şi generaţii întregi au citit versurile despre foametea din 1946. Poeziile politice şochează prin duritate. În Munca scrie clar că agenţii comunismului Au aruncat în flăcări tot putredul gunoi, adică au trecut la exterminarea a tot ce însemna lume liberă prin înfiinţarea de lagăre de concentrare. Autorul nu este satisfăcut de numărul celor arestaţi de către forţele de ordine ale noului regim. Vrea mai mult. Cei ce au scăpat încă de ochiul vigilent al organelor represive vor fi aruncaţi în groapa cu lături. Subiect de imn popularizează ideea că Marx a vrut o lume slobodă într-o epocă în care lagărele de concentrare înfloreau în România şi deţinuţii piereau pe capete. Poetul a uitat că din societate erau eliminaţi tocmai intelectualii cu studii efectuate la cele mai înalte universităţi din ţară şi străinătate pentru a fi înlocuiţi cu politruci analfabeţi şi brutali, absolut primitivi şi orientaţi împotriva progresului omenirii.

Nicolae Labiş a murit înainte de a demonstra câtă ură are în mintea sclipitoare şi i-a fost cultivată amintirea pentru că era absolut potrivită cu ce dorinţele autorităţilor comuniste. Poporul român a fost păcălit prin toate mijloacele pentru a rămâne captiv în lagărul inventat de mişcarea comunistă. Oamenii s-au săturat de manevrele celor de la putere şi au preferat să fugă unde au văzut cu ochii după 1944.

Sursă imagine: Wikipedia