O cameră a Parlamentului Rusiei a început să fie lipsită de idei legislative pentru fericirea popoarelor controlate de la Moscova și a decis că trebuie reglementat și trecutul după voia celor aflați momentan la putere în cele mai plăcute birouri. Istoria trebuie scrisă după cum doresc deputații care nu au specializare în domeniul cercetării evenimentelor petrecute în perioada contemporană, fenomen obișnuit la nivel planetar. Există mitul conform căruia instituția legislativă știe tot în mod corect pentru că este formată din reprezentanții maselor populare. Votul mulțimilor nu poate să fie decât unul absolut perfect. Popoarele știu orice. S-a venit în decembrie 2021 cu ideea să se voteze că destrămarea Uniunii Sovietice în anul 1991 a fost cea mai mare catastrofă a secolului al XX-lea, care a nenorocit comunitățile marelui lagăr socialist ce se întindea pe două continente. Conform legilor date de psihologul Gustave Le Bon, orice parlament este o mulțime, ceea ce înseamnă că are idei puține, ferme și greșite. Oare nu cumva dispariția colosului roșu a adus tocmai fericirea oamenilor și ar fi trebuit să se producă mult mai devreme? Numai câteva date publicate de istoricul rus Mark Solonin vin să demonstreze cât de aberantă a fost construcția politică întemeiată pe învățăturile lui Marx, Engels, Lenin și Stalin. Autoritățile comuniste au muncit mult în anii 1937 și 1938, ceea ce a însemnat executarea cu acte a 780.000 de persoane. A fost un masacru recunoscut cu jumătate de gură de Nikita Hrușciov și de Mihail Gorbaciov. Agenții poliției politice erau puși din greu să strângă probe împotriva celor arestați și 115.000 de persoane au murit în timpul interogatoriilor sau al detenției numai în anii amintiți. A fost o epurare a populației Uniunii Sovietice după idei politice demne de șters din memoria colectivă pentru totdeauna. Este interesant de observat că nu exista încă un stat în lume care să dispună de mijloace militare cu ajutorul cărora să atace formațiunea politică în frunte cu Iosif Vissarionovici Stalin. Conducerea de la Kremlin era practic o forță de ocupație ce avea drept obiectiv transformarea locuitorilor în oameni noi, lipsiți de gândire proprie, pe care să-i folosească pentru cucerirea vecinilor.

Iosif Vissarionovici Stalin a fost urmat și minunatul Nikita Hrușciov, cel care a dat ordin să fie lansată o bombă nucleară cu o putere de 50.000.000 t TNT. Uniunea Sovietică a reușit să construiască armament bazat pe energia nucleară mult dincolo de cota distrugerii civilizației pe planetă. Testele militare și deșeurile industriei atomice au otrăvit regiuni vaste și nici astăzi nu sunt cunoscute dimensiunile dezastrului, documentele fiind ascunse cu grijă. Dezastrul de la Cernobîl din anul 1986 este un exemplu despre ce se poate întâmpla dacă o conducere nepricepută cere prea mult foc nuclear. Un singur reactor distrus a aruncat suficient material radioactiv în atmosferă pentru a afecta mai mult sau mai puțin întreaga Europă. Oamenii de rând vor spune fără să clipească vorbe de laudă la adresa regimului politic ce ridica imense centrale electrice pentru ca populația să se bucure de energie ieftină, esența civilizației industriale moderne. Realitatea era însă una mult mai tristă. Reactoarele de la Cernobîl au fost proiectate să folosească uraniu, un combustibil ieftin și de mare putere. Materialul rămas în urma reacțiilor nucleare era tratat în mod special și se obținea astfel plutoniul necesar armelor atomice. Interesul conducerii de partid și de stat pentru acest explozibil fizic erau unul deosebit din două motive. Plutoniul avea o forță deosebită și persista după explozie peste 20.000 de ani. Transforma ținutul atins în deșert radioactiv pentru veșnicie. Nu este de mirare că Europa a fost afectată puternic de explozia din aprilie 1986. Oare cât praf radioactiv a rezultat în urma exploziilor de la Semipalatinsk? Conducerea comunistă de la Moscova a avut o gândire simplistă și a considerat că efectuarea testelor în locuri îndepărtate de orașele mari ferește populația se substanțele periculoase. Vântul nu putea să fie controlat și a purtat praful după cum a dorit.

N-a existat ceva pozitiv în istoria Uniunii Sovietice și așa o să rămână pentru totdeauna, indiferent ce vor spune liderii politici, mereu atenți la lozinci prin care să controleze creierul social. Parlamentul trebuie să se ocupe de elaborarea unor legi clare și cu norme de aplicare, problemele istorice fiind rezolvate în timp de către oamenii de știință care gândesc rațional și independent de cercurile de putere.