Anii de după 1389 au fost deosebit de dificili pentru Ţara Românească pentru că trebuia să facă faţă pretenţiilor temutului Baiazid zis Fulgerul, cel ce dorea să extindă stăpânirea islamică peste tot în Europa, mai ales în renumita Romă. Numărul de victime nu conta în faţa acestui obiectiv religios măreţ, masele de ostaşi de sacrificiu fiind interesate de rentabilul jaf. Este mult mai uşor să furi decât să munceşti. Domnitorul Mircea cel Bătrân avea nevoie de un aliat care să-i ofere armament de calitate pentru oştire şi trupe formate din profesionişti pentru sporirea capacităţii de rezistenţă în cazul unor ciocniri frontale de amploare cu forţele ce păreau de neoprit. Cum la sud de Dunăre nu mai existau state creştine capabile să ofere ajutor, singura soluţie apropiată era reprezentată de Ungaria şi la 7 martie 1395 s-a încheiat tratatul de alianţă de la Braşov, document despre care se spune că a fost încheiat pe picior de egalitate. Teza a fost acceptată ca un adevăr ştiinţific absolut şi se regăseşte prin toate cărţile de istorie. Este posibil ca regele Sigismund de Luxemburg să fi fost deosebit de plăcut impresionat de talentele militare şi diplomatice ale voievodului de la sud de Carpaţi pentru a lua o astfel de decizie. Regele gândea absolut în termeni medievali şi nu putea să accepte un egal, mai ales că era conducătorul unui stat ortodox. Tocmai se întorsese dintr-o expediţie de pedepsire a voievodului Moldovei, cel ce ţinea acel pământ regal fără să se supună pretenţiilor maghiare. Nu se putea ca un voievod dintr-un stat mic să fie independent. Textul documentului este unul foarte clar: este un document de intrare în vasalitate. Mircea cel Bătrân promite prin jurământ credinţa personală faţă de rege, cea mai bună dovadă fiind faptul că erau trimise trupe în ajutorul monarhului. Conform obiceiului timpului, suzeranul avea obligaţii către vasal şi trebuia să-l ocrotească prin forţa armelor. Aspectele militare erau cele mai importante în concepţia conducătorilor vremii şi erau reglementate cu prioritate. Clauzele erau stabilite cu precizie pentru ca să nu apară interpretări privind felonia, trădarea faţă de senior.

Documentul este în mod clar un act de intrare în vasalitate cu condiţii bune pentru ambele părţi, dar nu se poate scrie despre nivelul egalităţii. Creierul regilor epocii funcţiona numai pe principiul inegalităţii politice, pe relaţia senior – vasal. Chiar şi când un stat mare avea o situaţie complicată din punct de vedere militar, tot erau păstrate concepţiile despre superioritatea glorioasă. Cazul Bizanţului este clasic. Mentalităţile nu se schimbau în epocă.