Cel care a fugit în Occident din cadrul temutului serviciu de spionaj militar sovietic a publicat mai multe cărţi despre lagărul comunist şi a fost dur criticat de către intelectualii ce scriu la ordin şi numai pentru a se bucura de privilegiile oferite de putere. O idee combătută cu înverşunare a fost cea privind pregătirile sovietice de atac împotriva Germaniei naziste în iunie 1941. Au fost scrise mormane de cărţi şi articole prin care se demonstrează cu furie că Armata roşie nu s-a pregătit de ofensivă, că a fost luată prin surprindere de asaltul masiv al Wehrmacht-ului. Chiar Iosif Stalin a fost acuzat că este de vină pentru dezastrul din 1941 pentru că n-a pus forţele armate în stare de alertă şi că a dus o slabă campanie de înzestrare cu armament modern. În plus, ofiţerii erau timoraţi de poliţia politică şi soldaţii erau slab instruiţi, nimic comparabil cu ce aveau germanii. Oare nu cumva această furie zisă intelectuală ascunde exact faptul că se plănuia atacul împotriva Germaniei şi României în vara anului 1941? Există un martor pe care autorii nu vor să-l citeze, chiar dacă era autorul întregii gândiri comuniste. Iosif Stalin, că despre el era vorba, i-a scris premierului Churchill în iulie 1941 că trupele sovietice au fost obligate să primească lupta pe aliniamentul Chişinău – Brest – Bielostok – Vâborg şi au fost copleşite de forţele inamice. Alta ar fi fost situaţia dacă diviziile de elită ar fi fost amplasate pe linia Odessa – Minsk – Leningrad.

Iosif Stalin menţionează oraşul Chişinău pentru că era cel mai cunoscut din Moldova sovietică, dar marile unităţi de infanterie erau lipite de Prut. Exista chiar şi o divizie de cavalerie pe malul râului, categoria de armă fiind definită drept ofensivă. Este evident pentru oricine că ducerea diviziilor pe frontieră fără să fie date ordine pentru săparea de tranşee a însemnat pregătirea de atac, dar Stalin n-a vrut să spună mai mult, clar. Agresiunea germană din 22 iunie 1941 i-a dat peste cap toate socotelile strategice. Cea mai mare lovitură suferită de sovietici a fost cea primită din partea Luftwaffe, avioanele germane reuşind să nimicească la sol peste o mie de aparate cu stele roşii pe aripi. Nu sunt date, dar se poate presupune că au fost scoase din funcţiune capacităţi de reparare a tehnicii volante, cisternele de aprovizionare cu combustibil şi nimicite depozite de muniţii. Dereglarea dispozitivului forţelor aeriene staliniste a dus apoi la condamnarea tuturor marilor unităţi ale Armatei roşii. Dacă un cititor este pasionat de domeniul aeronautic, mai mult ca sigur ştie că o creştere a încărcăturii de luptă duce la un consum mare de combustibil şi este preferabil să organizezi un aerodrom militar cât mai aproape de ţinte. Există însă pericolul ca inamicul să sesizeze pregătirile şi să atace primul, ceea ce este extrem de neplăcut. Mareşalul Bagramian aminteşte în treacăt că numai grupe mici de avioane au mai reuşit să asigure sprijinirea forţelor terestre.

Victor Suvorov a scos la lumină adevărul spus printre rânduri chiar de Stalin, dar istoricii contemporani vor să păstreze minciunile perpetuate de aparatul de propagandă timp de decenii. Unii au interese financiare, alţii preferă să repete aceleaşi absurdităţi reţinute cândva pe băncile facultăţilor. Ofensiva din iunie sau iulie 1941 urma să aducă o extindere a lagărului comunist în toată Europa şi ar fi fost îndeplinit marele vis al lui Lenin de distrugere a lumii libere, occidentale. Aşa se explică de ce nu se doreşte spunerea adevărului. Omenirea adoră minciuna, mai ales cea repetată la nesfârşit.

Chiar dacă mulţi oameni cred că evenimentele trecutului sunt cunoscute şi nu mai are rost scrierea de noi articole şi cărţi, viaţa demonstrează că s-a scris încă puţin şi departe de adevăr.