Introducere

Izvoare și istoriografie

Demografia este studiul dinamicii populațiilor umane. Ea cuprinde studiul mărimii, structurii și distribuției populației, precum și modul în care o populație se modifică în timp în urma nașterilor, deceselor, migrației și îmbătrânirii. Analiza demografică se poate referi la societăți întregi sau la grupuri definite după diferite criterii: nivel de educație, naționalitate, religie, etc.

Despre importanta registrelor parohiale pentru demografie

Registrele parohiale sunt surse primare care pot reconstitui trecutul unei comunităţi şi, în acelaşi timp, pot explica forma „brută” a problemei aflată în discuţie. Ele se constituie în izvoare statistice şi extrastatistice referitoare la fenomenul demografic urmărit, care ne oferă, în urma inventarierii, rezultatul dorit.

De-a lungul secolelor scurse din istoria omenirii, omul a încercat să explice apariţia morţii, lumea, dacă există, de dincolo de moarte sau pur şi simplu ce se întâmplă, dacă se mai întâmplă ceva, dincolo de „fioroasa împărăţie a nimicirii”. Pentru a evidenţia moartea fizică, adică forma cea mai vizibilă care afectează societatea în ansamblul ei, într-o comunitate de la sfârşitul secolului al XIX-lea, am recurs la registrele parohiale sau de stare civilă (protocoale).

CAPITOLUL 1

1.1 Localitatea Ștefănești

Orașul se află în centrul județului, la nord-est de municipiul Pitești, pe malul stâng al Argeșului, acolo unde acesta primește apele afluentului Râul Doamnei, în extremitatea de sud-vest a Platoului Cândești, subdiviziune a Podișului Getic. Este străbătut de autostrada București-Pitești, pe care este deservit de nodul Pitești Est, aflat pe teritoriul comunei vecine, Mărăcineni. Acel nod conectează autostrada la șoseaua națională DN7, care leagă și ea Piteștiul de București și trece prin localitățile componente ale orașului. Orașul este și un nod feroviar secundar, fiind străbătut de calea ferată București-Pitești, pe care este deservit de stația Golești, de unde se ramifică o cale ferată spre Câmpulung-Parc Krețulescu, linie pe care orașul mai are și stația Ștefănești Argeș.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, Ștefănești era o comună rurală în plasa Argeșelul a județului Muscel, fiind formată din satele Ștefănești și Izvorani, cu 1628 de locuitori. În comună existau trei biserici și o școală înființată în 1866. La acea dată, pe teritoriul actual al comunei mai funcționau și comunele Golești (reședința plășii Podgoria) și Valea Mare (în plasa Râurile). Comuna Golești avea în compunere satele Golești, Uderu și Valea Boierească, având în total 800 de locuitori. În comună se aflau casele familiei Golescu, o biserică și o școală cu 63 de elevi. Comuna Valea Mare, cu satele Câmpul, Valea Mare, Enculești și Ploscariu, avea 1172 de locuitori; existau și aici 3 biserici și o școală.

Anuarul Socec consemnează cele trei comune în plasa Golești a aceluiași județ. Comuna Ștefănești era reședința plășii, având 2420 de locuitori în satele Florica, Izvorani, Ștefănești și Târgu Dealului; Comuna Golești era compusă din satele Golești și Valea Boierească, cu 1063 de locuitori; iar comuna Valea Mare avea 1460 de locuitori, fiind alcătuită din satele Enculești, Ploscari și Valea Mare. În 1931, pentru a fi deosebită de comuna Valea Mare-Pravăț, comuna Valea Mare și-a luat denumirea de Valea Mare-Podgoria.

În 1950, comunele au fost transferate orașului regional Pitești, reședința regiunii Argeș. În acea perioadă, la Florica, în casa confiscată de la familia Brătianu, au fost aduși refugiați politici din Grecia, izgoniți de Războiul Civil Grec. De aceea, satul Florica a fost numit în acea vreme Partizanii. Această denumire a ținut însă numai până în 1964, când a fost schimbată din nou în Ștefăneștii Noi. În 1968, comunele au fost transferate județului Argeș, tot atunci comunele Golești și Valea Mare-Podgoria fiind desființate, satele lor trecând la comuna Ștefănești, organizată drept comună suburbană a municipiului Pitești. În 1989, conceptul de comună suburbană a dispărut din legislație, iar comuna Ștefănești a fost subordonată direct județului Argeș. Comuna a fost declarată oraș în 2004, cu toate satele ca sate componente.

1.2 Parohia - Istoric

A. Istoricul comunităţii parohiale

Parohia Valea Mare Podgoria, cu hramul ,,Naşterea Maicii Domnului” din oraşul Ştefăneşti, aparţine administrative-jurisdicţional de Protopopiatul Mioveni. Fosta comună Valea Mare Podgoria a fost desfiinţată şi înglobată în comuna Ştefăneşti, care prin Legea nr. 83/2004 a fost declarată oraş. Numele de Valea Mare i s-a atribuit datorită orientării de o parte şi de alta, la nord şi est, pe o lungime de 9 km, ca o potcoavă cu deschizătura spre Municipiul Piteşti, înconjurată de dealuri cu înclinaţii uşoare ce sfârşesc într-o vale străbătută de gârla cu acelaşi nume. Prima menţiune a pârâului Valea Mare aparţine voeivodului Pătraşcu cel Bun, tatăl lui Mihai Viteazul, care, delimitând proprietăţile unor boieri de cele ale unor mănăstiri aminteşte de apa Valea Mare ca hotar între aceste proprietăţi, iar al doilea document ce menţionează acest nume este dat la 31 august 1579 de Mihnea Turcitul, prin care se întăreşte Mănăstirii Vieroşi, satele Vieroşi şi Mărăcineni pe vechiul lor hotar. Oraşul Ştefăneşti se întinde pe o suprafaţă de 60 km, fiind situat în partea central-sudică a judeţului Argeş (paralela 45 trece la 18 km spre nord, iar la limita estică trece meridianul 25). În ceea ce priveşte relieful, oraşul Ştefăneşti se află pe linia de contact dintre Podişul Getic (Platforma Cândeşti) şi Lunca Argeşului, dincolo de care se întinde Câmpia Înaltă a Piteştiului. Altitudinea oraşului este cuprinsă între 252 m la nivelul Văii Argeşului şi 400 de m în zona colinară Valea Mare Podgoria. Zona viticolă Podgoria din Ştefăneşti Argeş este atesată documentar încă din sec IV î. Hr. de către istoricul Diodorus Siculus¹. Paul de Alep scria prin 1635 că ,,aici se face un vin bun şi dulce care are un mare renume, fiind cel mai bun dintre toate vinurile produse în Ţara Românească”. Nicolae Iorga afirma că ,,în secolul al XVII-lea cele mai renumite vii din Ţara Românească erau cele de la Dealu Mare şi cele de la Piteşti”. Astfel se explică faptul că marile familii boiereşti şi unii domnitori au manifestat un interes deosebit pentru a deţine proprietăţi aici (Mihnea Vodă, Matei Basarab, Constantin Brâncoveanu).

B. Istoricul bisericii parohiale

În teritoriul fostei comune Valea Mare Podgoria, afirmă unii istorici, că, au existat în decursul timpului patru schituri: Gura Văii Mari, Valea Mare de Mijloc, Fundul Văii şi Valea Popii.²

Schitul din Gura Văii este acuala biserică parohială din Valea Mare Podgoria, ctitoria negustorului piteştean Necula Ghimpescu şi a soţiei sale jupăneasa Ancuţa în anul 1686³. Alte date aflăm din documentele descoperite de istorici în arhive: Diata ctitorului din 22 iunie 1687 care ,,la vreme de slăbiciune, fiind încă în fire”, lasă întreaga sa avere - (moşii, vii, rumâni, ţigani, mori şi case) - jupănesei sale Ancuţa, lăcaşului monastic pe care îl construise şi pe care îl numeşte mânăstire şi rudelor apropiate; Zapisul⁴ din 27 ianuarie 1688 pe care Ancuţa îl dă egumenului Ioasaf de la mănăstirea Vieroşi, prin care închină mănăstirii ,,un schit al nostru … care schit este mai mult pre moşia mănăstirii Vieroşului, în Valea Mare”; Cartea fostului patriarh al Constantinopolui, Pahomie, din 14 noiembrie 1688, care întărea închinarea schitului mănăstirii Vieroşi.

Biserica a suferit modificări şi reparaţii importante de-a lungul timpului: prima dintre acestea este cea din anul 1845 când a suferit modificări în scop de lărgire, cea de a doua în anul 1931 când este restaurată pictura⁵ şi cea de a treia din anul 1945 ca urmare a deteriorării cauzate de cutremurul din 1940⁶. Şi cutremurul din anul 1977 a afectat biserica, va fi din nou consolidată prin stăruinţa preotului paroh Constantin Bacria care începe aceste lucrări, continuate de preotul Constantin Duţulescu, se va reface şi pictura de către zugravul Ioan Sava. Resfinţirea bisericii s-a făcut la data de 5 septembrie 1993 de către Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelui.⁷

Biserica este un important monument de arhitectură din secolul al XVII-lea, find considerată ,,o replică a bisericii bucureştene a Doamnei”⁸, ctitorită de doamna Maria, soţia lui Şerban Cantacuzino (1678-1688), în anul 1683. Biserica parohială, construită din cărămidă şi acoperită cu şiţă, are formă de navă cu două turle cu absida altarului decroşată cu cinci laturi în exterior, şi este compusă din altar, naos, pronaos şi pridvor care i-a fost adăugat cu prilejul unei reparaţii⁹ (prin transformarea vechiului pridvor în pronaos). Ferestrele au ancadramente de piatră sculptate, remarcându-se uşa de la pronaos ale cărei ancadramente sunt decorate cu motive florale. Dintre preoţii slijitori la această parohie se cunosc cei din a doua parte a secolului al XX-lea: protopopul Al. Tănăsescu, menţionat la reparaţia din 1945, preoţii Constantin Bacria şi Constantin Duţulescu, menţionaţi la ultima reaparţie. Din anul 2012 aici slujesc preoţii: Tiberiu Iriminescu (preot paroh) şi Sabin Stancu (preot coslujitor). În anul 2013 a fost înlocuit acoperişul de şită al bisericii şi s-au refăcut tencuielile exterioare.

C. Cimitirul Parohial

Cimitirul parohial se găseşte în altă parte a localităţii, pe terenul unde s-a aflat vechiul Schit Valea Mare din Mijloc ce datează din sec. al XVI-lea. Aici se există o frumoasă biserică de formă dreptunghiulară, fără turlă, acoperită cu şiţă. Hramul este ,,Sfântul Ioan Bogoslovul şi Sfântul Nicolae”, fiind citorită de Kaplea din Goleşti, şi a fost timp de aproape 300 de ani schit de maici, închinat se pare Mănăstirii Nămăeşti. Ctitora era din Goleşti, nepoată directă a pârcălabului craiovean Baldovin, rudenie a voievodului Neagoe-Basarab, soţia lui Radu Furcă Golescu mare clucer (1535-1545), boier de mare încredere şi sprijin al domnitorilor Radu Paisie şi Pătraşcu cel Bun. Biserica este ridicată pe ocina fiicei sale Neacşa. În anul 1766 biserica este rezidită în tipul lui Scarlat Ghica (1765-1766) conform pisaniei din 17 iulie¹⁰. În anul 1781 biserica este reparată din nou conform celei de a doua pisanii¹¹. Pictura este în frescă, se pare de la 1758, din timpul reparaţiilor din anii 1755-1765. Restaurări capitale s-au făcut în anii 1922 şi 1945 când s-a învelit şi legat cu centură metalică. În anul 2013 s-a acoperit cu şiiţă.

Demografie

Evoluție demografică în intervalul 2006-2020

Conform recensământului efectuat în 2011, populația orașului Ștefănești se ridică la 14.541 de locuitori, în creștere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 12.983 de locuitori.[1] Majoritatea locuitorilor sunt români (88,35%), cu o minoritate de romi (5,74%). Pentru 5,56% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută.Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (92,43%). Pentru 5,56% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională.

Concluzii

Biserica nu este arantata să aibă un număr exact al morțiilor din Ștefănesti deoarece procentul de 92,43% dintre locatari sunt ortodocși lasă un procent care deși mic tot cauzează o lipsă de acuratețe.

ANEXE

4. Lunile periculoase pentru oameni

Cand vine vorba de demografie si raportul mortilor este important, de aceea am realizat un grafic referitor la raportul de morti pe an. De asemenea în urma mai multur studii a reesit ca luniile ianuuarie, aprilie, octombrie si noiembrie sunt cele cu un risc de moarte ridicat, iar recordul de morti pe luna se afa în luna mai.

5. Rata de mortalitate a bărbațiilor comparatv cu a femeiilor

In medie, barbatii au trait dintotdeauna mai putin decat femeile. Statisticile confirma ca la nivel mondial, femeile traiesc, in medie, cu 7 ani mai mult decat barbatii. Cel mai recent studiu Eurostat arata ca in Uniunea Europeana (UE), in 2014 speranta de viata a femeilor a ajuns la 83,6 ani, iar in randul barbatilor la 78,1 ani, ceea ce inseamna o diferenta de 5,5 ani. Studiul Eurostat mai arata ca pe parcursul a peste un deceniu, intre 2002 (primul an pentru care exista date disponibile pentru toate statele membre ale UE) si 2014, speranta de viata in UE a crescut cu 3,2 ani, de la 77,7 la 80,9 ani. Cresterea a fost de 3,8 ani pentru femei si 2,7 ani pentru barbati. Exista inca diferente majore de la o tara la alta. De exemplu, pentru barbati, cea mai scazuta speranta de viata in 2014 a fost inregistrata in Letonia (69,1 ani), iar cea mai ridicata in Cipru (80,9 ani). Pentru femei, diferentele sunt mai mici, de la un minim de 78,0 ani in Bulgaria, la un nivel maxim de 86,2 ani in Spania.

Motive

Exista mai multe motive pentru care raportul dintre decesele la barbati si decesele la femei, care este aproximativ egal in tinerete, incepe sa favorizeze femeile in timp. In opinia expertilor de la Harvard Medical School, explicatia se regaseste in stilul de viata al barbatilor si in faptul ca acestia:

Au locuri de munca mai periculoase

Numarul barbatilor îl depaseste cu mult pe cel al femeilor in unele dintre cele mai riscante locuri de munca, cum ar fi cele de militar, pompier sau muncitor pe santierele de constructii.

Mor mai des din cauza bolilor de inima si la o varsta mai tanara

Barbatii au cu 50% mai multe sanse sa moara din cauza bolilor de inima decat femeile. O posibila explicatie ar putea fi faptul ca barbatii au niveluri mai mici de estrogen decat femeile. De asemenea, contribuie si superficialitatea cu care barbatii trateaza hipertensiunea arteriala si nivelul de colesterol nefavorabil.

Sunt mai putin conectati din punct de vedere social

Din motive care nu sunt in totalitate clare, persoanele cu legaturi sociale mai slabe si mai putine tind sa aiba un risc mai mare de deces.

Evita sa mearga la medic

Statisticile arata ca barbatii sunt mult mai susceptibili în a evita controalele medicale de rutina si mult mai putin dornici sa mearga la medic atunci cand au o problema. Ei amâna cat pot de mult vizita la medic.