Discuţiile din mediul virtual sunt interesante pentru că se observă impactul propagandei mediatice asupra creierelor ce nu mai pot rezista sub presiunea datelor ce se revarsă din computere. Se ajunge repede la concluzia că înainte de 22 iunie 1941 forţele sovietice erau nepregătite de un conflict serios cu Germania. Datele publicate de istoricii occidentali şi ruşi demonstrează exact contrariul, dar oamenii ce vor cu orice preţ să mintă pot scrie oricând că albul este perfect negru şi nici cel mai mare savant nu poate să-i convingă. Chiar Iosif Stalin este acuzat că n-a făcut pregătiri serioase. Se face orice pentru a demonstra nepregătirea. Oare să fie adevărat ce susţin cărţile de istorie? Frontul de Nord-Vest avea drept misiune să se concentreze în fostele state baltice până în zona Grodno. Trupele aveau la dispoziţie la 1 iunie 1941 6.229 tunuri şi aruncătoare, dar industria a mai livrat 286 până la 22 iunie. Acestea urmau să sprijine cu foc masiv acţiunea a 1.549 de tancuri de diferite modele. Erau aduse pe aerodromuri 1.344 avioane de diferite tipuri şi care puteau îndeplini misiuni diverse.

Numai aceste date demonstrează că liderii de la Moscova intuiau că viitorul inamic o să fie Germania. Nu se poate discuta despre o lipsă de pregătire şi eventual se poate spune că erau prea multe maşini de luptă în regiune. Nu avea rost să aduci aceste efective militare pentru antrenamente sau pentru că ar fi fost ameninţate de vreun inamic, aşa cum germanii motivau deplasarea spre est pentru a scăpa de bombardierele britanice. Completarea binomului tanc – avion demonstrează că erau planuri ofensive şi nici vorbă de apărare. Natura terenului, cu multe păduri, mlaştini şi râuri, ar fi permis o defensivă înverşunată. Iosif Stalin s-a pregătit de atac, dar germanii au atacat mai devreme cu tot ce aveau la îndemână.

Oare cine ne spune că aici erau planuri de ofensivă? Mulţi specialişti au scris că nici măcar nu erau trupe serioase sub aspectul dotării. Minciuna în lumea contemporană este absolut adorată de cei ce ştiu că publicul poate fi înşelat uşor prin repetare la infinit şi apoi omul este convins că ştie şi că gândeşte cu propriul creier. Vorbesc tancurile grele, cele temute chiar şi de militarii sovietici ai epocii. Ca din întâmplare, au fost deplasate în regiune 19 blindate de tip KV-2, puţin cunoscute maselor. Se poate spune că erau şi cam puţine. Coloşii din oţel aveau un blindaj ce le permitea să înfrunte orice proiectil perforant al epocii şi era dotat cu un obuzier de calibrul 152,4 mm. Aşa ceva era incredibil chiar şi pentru generalii germani ai timpului. La ce era utilă o astfel de jucărie militară? Arma puternică îi indică rolul pe câmpul de luptă. Trebuia să se apropie de un centru de rezistenţă înfruntând ploaia de proiectile de toate tipurile, echipajul făcea reglajele şi poziţia inamică devenea legendă. Apoi se putea merge mai departe fără grabă. Era o maşină concepută numai pentru un război de poziţii, obuzierul fiind imposibil de folosit contra blindatelor. KV-2 a fost un spărgător de fronturi ce n-a mai avut utilitate după 22 iunie 1941 pentru că germanii se mişcau repede şi a fost scos de pe liniile de fabricaţie în favoarea modelului KV-1 cu tun de 76,2 mm, 59 de exemplare fiind aduse spre frontieră. Blindajul gros le permitea să înfrunte orice car de luptă din epocă şi să treacă peste tunurile antitanc ca peste surcele. Nu exista în întreaga lume o mulţime de 78 de tancuri grele comparabile cu cele sovietice. Este interesant că fabricile germane încă mai asamblau blindate de tip Panzer II. Planificatorii sovietici, totul fiind clar stabilit în Uniunea Sovietică, au mai trimis şi 50 de T-34, mai uşor decât KV-ul. Avea însă acelaşi tun ce putea să distrugă orice blindat inamic de la peste o mie de metri.

Armata sovietică era înarmată peste orice închipuire a unui general al timpului, dar falsificatorii Istoriei din cele şapte decenii au găsit o metodă infailibilă pentru a ascunde adevărul: nu erau suficiente arme. Cum nu exista un reper clar, întotdeauna aveau dreptate în ochii cititorilor. Dacă sovieticii nu erau înzestraţi modern, oare ce să mai zicem de germanii ce rămâneau şocaţi la întâlnirea cu un KV? Minciuna este însă foarte dulce, oferă venituri bune şi ranguri ştiinţifice înalte pentru orice text pe gustul unui centru de putere. Oare câte cariere au fost construite pe minciuna că un KV este la fel ca un Panzer II în datele statistice?

Un detaliu nu trebuie să fie uitat: Frontul de Nord-Vest nu se afla pe direcţia principală de atac a forţelor comuniste. Aşa se explică faptul că alte armate au primit şi mai multă tehnică grea de rupere a apărării inamice. Este interesant de observat că nu prea era defensivă a Reich-ului.