Se tot repetă din anul 1929 despre recesiunea care a dus la falimente în serie de fabrici şi bănci, la creşterea şomajului şi la scăderea nivelului de trai. Istoricii şi economiştii s-au întrecut în descrierea fenomenului care a contribuit în mod decisiv la declanşarea unui nou război mondial. Politicienii timpului s-au lăudat că vor face totul pentru a limita efectele nimicitoare, dar tsunami-ul economic a fost peste puterile lor modeste. Au vrut, dar atât s-a putut. A fost găsit şi vinovatul: sistemul de producţie de tip capitalist. Acesta generează crize la un anumit număr de ani şi nu se poate opune omul unui fenomen universal. Acestea sunt poveşti inoculate de aproape un secol, au devenit adevăr ştiinţific şi au intrat în mentalitatea oamenilor. Mediul virtual este plin de referiri la criza din 1929. Oare chiar să fie adevărat sau sunt şi realităţi ascunse de o mare perdea de vorbe meşteşugite? Este interesant că firmele puternice au reuşit în această perioadă să se extindă în dauna celor mici. Firma Ford a ajuns să producă la nivel mondial automobile radical diferite de celebrul T, un fel de trăsură motorizată. Tractoarele şi camioanele companiei erau peste tot în lume. Aviaţia cunoaşte acelaşi fenomen de curăţenie, firmele mici fiind înghiţite de cele mari sau dau faliment. Înfloresc afacerile cu combustibil lichid, dar nu mai au succes cele cu cărbune. Nici lumea satului nu este ocolită de valul schimbării. Maşinile agricole scumpe îi alungă pe micii fermieri americani spre oraşe în căutarea unor mijloace de trai. Acelaşi fenomen se întâmplă în Uniunea Sovietică, dar statul comunist realizează o colectivizare în stil brutal, specific lagărului socialist. Cei ce scapă de glonţ sau lagăr trebuie să fugă în oraşele ridicate de regimul totalitar. Satele s-au depopulat şi nimicitor lovite au fost animalele de tracţiune, foarte bune şi pentru muncirea ogoarelor mici sau din zone inaccesibile tractoarelor. Uniunea Sovietică a înregistrat cantităţi scăzute de cereale şi a urmat o perioadă de foamete cumplită în anii 1932 şi 1933. Nu era vreo vorbă de supraproducţie de cereale şi carne în lagărul socialist şi ar fi fost nevoie urgentă chiar de importuri. Asta s-ar fi întâmplat într-o lume normală. Iosif Stalin a ordonat trimiterea de cereale peste hotare pentru a cumpăra noi utilaje.

Este o epocă în care creşte forţa marilor companii ce sunt interesate de eliminarea concurenţei interne. Grav este că pofta de avere a fost prea puternică pentru a se limita numai la nivelul unor state, fie ele şi mari puteri. Un gigant industrial nu putea să fie încorsetat de nişte linii convenţionale numite frontiere şi s-a trecut la cucerirea pieţei mondiale, firmele mici şi meşteşugarii fiind măturaţi rapid prin invazia maşinilor din ce în ce mai performante. Au fost deschise filiale în cele mai îndepărtate colţuri ale planetei, acolo unde erau simţite oportunităţi de afaceri înfloritoare. Firma Ford a înfiinţat fabrici în Irlanda şi apoi în Marea Britanie.

Apariţia unui producător într-un stat modest dezvoltat din punct de vedere industrial nu genera o mare problemă economico-strategică, dar alta era situaţia dacă livrările afectau interesele firmelor altor mari puteri. Al Doilea Război Mondial a fost practic o ciocnire a companiilor dornice de afirmare mondială şi care au pus în mişcare lumea politică şi militară. A ieşit un măcel universal din care învingătoare desăvârşite au fost firmele americane de înaltă tehnologie şi cu producţie de serie. Au fost neutralizate capacităţile de producţie din Germania, Japonia, Italia, Franţa şi nici cele din Marea Britanie nu mai puteau emite pretenţii la veniturile principale. Numai lumea comunistă nu se integra în noul sistem economic, dar tot era silită să importe maşini de diferite tipuri din lagărul capitalist şi afacerile mergeau strună. Iosif Stalin a cumpărat o întreagă fabrică de tractoare pentru a avea capacităţi deosebite de producţie în oraşul denumit, normal, Stalingrad.