A trecut în octombrie 2021 o moţiune de cenzură şi politicienii se felicită pentru succesul repurtat în această confruntare ce durează de luni de zile. A fost o uriaşă victorie şi se fac tot felul de calcule acum pentru modul în care să se pună puterea la cale. Fiecare partid se simte mândru de revoluţia din octombrie, chiar dacă starea de rivalitate a subminat lupta pentru îndiguirea virusului ce devine din ce în ce mai agresiv. Creşterea numărului de victime n-a contat absolut de loc şi politicienii din toate taberele au dat cel mai prost exemplu posibil cetăţenilor din România. Faptul că n-au purtat masca de protecţie corect a dus şi la o generalizare a obiceiului la nivelul elevilor şi maladia a început să lovească din plin. Contează pentru cineva numărul de bolnavi şi de decedaţi? Nici vorbă! Medicii sunt lăsaţi să lupte singuri prin spitalele pline de instalaţii improvizate de aprovizionare cu energie electrică şi cu oxigen, gaz foarte inflamabil şi exploziv.

Realitatea este însă una extrem de crudă din perspectivă istorică. Asistăm de la formarea sistemului cu partide politice că ura din societate este permanent menţinută de grupări ahtiate după carnea de pe ciolanul puterii şi ţara nu contează decât ca sursă de avere şi de glorie. Se spune că a fost Marea Criză Economică şi că situaţia financiară a populaţiei era dezastruoasă, dar partidele epocii se tot ciorovăiau pentru funcţii. Detaşamentele comuniste de asalt provocau revolte pentru a destabiliza ţara şi extremismul de toate nuanţele prospera. Au venit la putere oamenii lui Stalin. Au făcut ceva bun? Nimic! Masele erau agitate pe la tot felul de mitinguri, personalităţile adevărate erau trimise în lagăre de exterminare şi în sânul partidului se duceau lupte crâncene pentru putere. Gheorghiu-Dej avea grijă să practice epurări în tot sistemul după ce înlătura un posibil concurent şi oameni noi erau promovaţi pentru a săruta mâna şefului roşu. Sub Nicolae Ceauşescu a fost aceeaşi situaţie, liderul comunist având mereu grijă să îndepărteze persoanele ce deveneau prea influente şi aveau unele legături cu Moscova. A fost absolut normal să fie înconjurat de rude şi prieteni dependenţi de conducător. N-a fost însă suficient şi luna decembrie 1989 a adus lupta înverşunată pentru ciolan, oamenii fiind păcăliţi că a existat revoluţie. Au murit peste o mie de persoane şi a ajuns sus cine a trebuit. Mulţi cred şi astăzi că au fost eroi în decembrie 1989, dar au fost nişte victime pe altarul religiei ce se numeşte pofta de putere. A urmat joaca de-a partidele politice, românii fiind chemaţi în anul 2000 să aleagă între poetul de curte al Elenei Ceauşescu şi un adept al stalinismului, puţin reeducat pentru a da impresia că iubeşte ţara. Şi istoria confruntărilor pentru steroizii puterii va continua pentru că oamenii din acest spaţiu geografic adoră gâlceava pentru orice.

Psihologul Gustave Le Bon a observat că după fiecare votare în Franţa deputaţii erau şi mai slab instruiţi pentru a conduce o ţară dezvoltată. Marele om de ştiinţă a murit în anul 1931 şi n-a mai apucat să vadă minunile care au generat catastrofa din anul 1940. Se spune astăzi că de vină a fost mentalitatea păguboasă despre Linia Maginot şi că armata germană era un mecanism militar perfect. În realitate, Franţa s-a prăbuşit din cauza politicienilor incapabili, bolnavi de putere şi care credeau că universul este construit în jurul lor. Acelaşi fenomen al aleşilor tot mai slab pregătiţi s-a întâmplat şi pe meleagurile carpatine, folosirea creierului fiind exclusă. Se recomandă scandalul şi presa adoră sistemul.

Românii nu pot scăpa din această capcană intelectuală.