Se ştie că în ianuarie 1933 a ajuns la putere un oarecare Adolf Hitler, cel ce se declara singurul cunoscător al viitorului poporului german pentru următoarea mie de ani. A urmat dezvoltarea unui stat totalitar care a pus accent pe cultul bărbatului superior şi militar, cel ce trebuia să şteargă umilinţele impuse de Antanta în iunie 1919 prin Tratatul de la Versailles. S-a trecut la o campanie furibundă de discursuri cu caracter naţionalist şi extremist, dublată în mod firesc de o politică de înarmare cu noi tipuri de tehnică de luptă. Cursa înarmărilor n-a avut vreodată un sfârşit fericit şi în septembrie 1939 a început un nou război, micul foc cu Polonia ajung un incendiu mondial. Aviaţia germană, Luftwaffe, a impresionat prin calitatea avioanelor şi a devenit repede stăpâna cerului european. Această beţie a succesului rapid a dus la păstrarea armelor consacrate şi la modă erau mitralierele uşoare. Erau produse multe avioane de vânătoare ce foloseau două sau patru mitraliere ce lansau gloanţe capabile să străpungă până la 8 mm de oţel la o distanţă de 100 m. Piloţii germani au avut mari probleme atunci când au întâlnit aparatele britanice ce puteau lansa gloanţe asemănătoare din câte opt mitraliere. Marea Britanie a rezistat tocmai datorită acestei puteri de foc, care făcea faţă şi împotriva aparatelor ce dispuneau de două tunuri de calibrul 20 mm.

Sosirea avioanelor americane a fost un şoc pentru germani, chiar dacă au trecut la montarea tunurilor de 20 şi 30 mm pe avioanele ce aveau drept misiune înfruntarea bombardierelor grele şi escortele acestora. Vânătorii de peste ocean soseau dotaţi cu câte patru mitraliere grele, dar P-47 Thunderbolt avea în aripi nu mai puţin de opt piese. O rafală bine ţintită spulbera pur şi simplu un Me-109 sau un FW-190. Plăcile metalice ce asigurau protecţia spatelui pilotului nu făceau faţă proiectilelor de 12,7 mm. Nu era de glumit cu încăpăţânaţii yankei, care veneau în formaţii mari şi nu se lăsau până când nu distrugeau ţinta zburătoare. Trăgeau şi în piloţii ce se salvau cu paraşuta şi-n avioanele aterizate forţat. Război total!

Se poate spune că avioanele de vânătoare au început să fie mai bine înarmate pentru că aveau mai multe guri de foc puternice. Afirmaţia poate să fie corectă la o primă vedere, dar tunurile erau mai grele în raport cu mitralierele de calibrul 12,7 mm. În plus, muniţia cu masă mare implica un număr redus de proiectile la bord, ceea ce reducea durata rafalelor. Piloţii americani aveau cartuşe din belşug şi cadenţa era net superioară, ceea ce putea să asigure atingerea ţintelor mobile în angajamentele de scurtă durată.

Proiectanţii germani au fost foarte ataşaţi de mitralierele uşoare de calibrul 7,92 mm şi acestea au fost prezente la bordul aparatelor Me-109 până la modelul G. Şi bombardierele dispuneau pentru apărare tot de astfel de guri de foc, absolut insuficiente atunci când inamicul trăgea cu opt guri de foc concentrate pe o ţintă cu suprafaţă mică. Dacă mai erau şi de calibrul 12,7 mm, mitraliorul sau mitraliorii nu aveau vreo şansă de supravieţuire prin mijloace tehnice, oţelul german fiind incapabil să reziste la proiectilele perforante. Numai neîndemânarea piloţilor aliaţi putea să asigure o ratare a obiectivului zburător. Nu este de mirare că bombardierele germane au început să piardă din strălucirea din primele campanii militare.

Adolf Hitler a intrat într-un conflict ce se putea anticipa că o să ajungă mondial fără să aibă o pregătire la nivel strategic şi dotarea forţelor armate a fost precară, mulţi soldaţi luptând cu tehnică de captură. Avioanele au avut succese frumoase, dar fragilitatea a început să-şi spună cuvântul în timpul unor manevre dure de evitare a rafalelor inamice.

Proiectanţii americani au primit indicaţii să se orienteze spre mitralierele grele pentru a se realiza o sistematizare cât mai mare a tipurilor de armament şi de muniţii pentru ca producţia de serie să copleşească realizările din tabăra inamică. Avioanele germane au fost de prea multe variante şi cu multe piese foarte fragile. Nu erau impresionante din punct de vedere militar, dar defecţiunile repetate duceau la transformarea avioanelor în pacienţi cronici ai atelierelor de reparaţii.