Anul 1941 a fost unul aparent liniştit în marele lagăr comunist. Oamenii munceau în fabrici şi pe ogoarele statului pentru sporirea nivelului de trai, dar la 22 iunie 1941 toată această fericire s-a năruit în urma declanşării ofensivei germane. Declaraţiile oficiale spuneau că Armata Roşie este cea mai puternică din lume şi că poate să respingă orice agresiune, dar diviziile Reich-ului au reuşit să ajungă până la periferiile Moscovei. Au fost căutate apoi cauzele acestui dezastru şi vinovatul principal a fost Iosif Stalin, cel care n-a crezut în informările subordonaţilor. N-a făcut suficiente pregătiri militare, n-a dat voie să se tragă în aparatele germane de recunoaştere şi n-a permis trecerea în dispozitiv de apărare. Nici efectivele militare trimise spre vest nu erau în stare să acopere graniţa în mod eficient, ceea ce s-a văzut din impetuoasa înaintare a Panzerelor. Erau numai 170 de divizii şi două brigăzi deplasate în vest şi aceasta nu era o pregătire serioasă în concepţia istoricilor contemporani. Ce poţi să faci cu 170 de divizii, mai ales că nu erau completate toate după standarde de război? Trecem acum cu vederea un aspect interesant: Uniunea Sovietică nu cunoştea planurile şi pregătirile germane şi trimitea mereu trupe spre vest pentru formarea diviziilor. Cât mai spre vest, chiar lângă frontieră. Mai mult ca sigur că nu se găsea spaţiu în micuţa ţară comunistă.

Să revenim la cele două brigăzi. Este interesant că se repetă mereu despre aceste două unităţi militare, teoretic echivalente cu o jumătate de divizie, dar nu sunt numite. Au rămas celebre şi anonime. Ciudat! Problema este că unii ofiţeri sovietici au scris cărţi de memorii şi acolo sunt unele informaţii interesante. I. H. Bagramean, ajuns mareşal a povestit că era responsabil de utilizarea corectă a unei brigăzi de paraşutişti. Era o unitate de elită completată după statele de război cu militari antrenaţi şi dotaţi cu armament modern. Este interesant de precizat că această categorie de trupe nu are valoare în apărare şi au fost inventate şi dezvoltate pentru operaţiuni în adâncimea sistemului defensiv inamic cu condiţia să se asigure un eficient sprijin aerian al avioanelor pline cu oameni şi armament. Indiferent cum se interpretează datele istorice, marea unitate aeropurtată nu era necesară în apărare pentru că era prea scumpă pentru a fi trimisă direct în gura mitralierelor inamice şi nu putea să facă faţă unor batalioane clasice de infanterie. Era evident că liderul de la Kremlin se gândea să declanşeze un atac împotriva Germaniei şi ascunderea adevărului s-a făcut într-un mod simplu: au fost amintite două brigăzi fără să se precizeze din ce categorie de armă au făcut parte.

Cum tancurile reprezentau o problemă serioasă în războiul modern şi toate mijloacele de distrugere trebuie să le acorde o atenţie deosebită, colonelul Bagramean avea la dispoziţie pentru acoperirea frontierei şi principalelor căi de acces şi o brigadă de tunuri antitanc. Acestea puteau să fie cel puţin de calibrul 45 mm, suficient de performante pentru a scoate din luptă orice blindat german, dar menţionarea separată poate să indice existenţa pieselor de calibrul 85 mm. Numai în regiunea Lvov erau două brigăzi şi istoricii din întreaga lume tot scriu despre cele două unităţi. Iosif Vissarionovici Stalin avea mereu rezerve şi scotea din mânecă armate întregi, dar cercetătorii civili şi militari sunt stresaţi să amintească de două brigăzi şi nici măcar nu precizează din ce categorie de arme erau (infanterie, tancuri, artilerie).

Au trecut opt decenii şi poveştile sunt repetate obsesiv de cei care ar putea să caute mai mult prin arhivele fostului imperiu roşu. Este interesant de observat că istorici reputaţi şi bine plătiţi se tot mulţumesc să repete ideile propagandei de partid şi acestea sunt practic istoria oficială despre evenimentele din Al Doilea Război Mondial. Există chiar o ură profundă împotriva celor ce gândesc altfel şi care le strică reputaţia de mari gânditori.