Omul are un mare avantaj în raport cu alte specii de pe planetă: un creier cu un volum mare. Capacitatea cerebrală sporită permite o gândire superioară şi aceasta poate să fie amplificată prin acumularea de cunoştinţe din familie şi, mai ales, prin studiu în şcolile de toate gradele. Trebuie însă depăşită o barieră ce pentru multe persoane este un obstacol de netrecut: voinţa de documentare şi interpretare a mai multor surse. Este prea greu să gândeşti şi este mai plăcut să ai idei puţine şi ferme. Să rămâi într-o matrice ce-ţi oferă linişte. Se poate chiar să crezi că părerile personale sunt cele mai corecte din lume şi trebuie impuse prin persuasiune sau forţă. Aşa apar religiile şi ideologiile politice. Masele de oameni bombardaţi cu informaţii rămân apoi convinşi că liderii au întotdeauna dreptate. Oare să fie adevărat? Se ştie că la 22 iunie 1941 armata germană a atacat Uniunea Sovietică şi a putut să ajungă la porţile Moscovei. Oare cum a fost posibil să crească această forţă militară precum voinicul din poveste? Explicaţia este una simplă: Iosif Stalin n-a întărit Polonia în 1939. Ideologic, era firesc să n-o facă, dar ţara vecină era un zid în calea germanilor, a nazismului. Cum exista graniţă comună, puteau fi trecute discret 20.486 de mitraliere şi 497.813 puşti. Un flux format din 1.186 de tunuri cu diferite destinaţii putea fi organizat prin ţinuturile îndepărtate, departe de ochii spionilor sau ai observatorilor din avioanele de recunoaştere de mare altitudine. Se subînţelege că Iosif Vissarionovici Stalin putea să trimită şi muniţia absolut necesară unei utilizări eficiente.

Câteva sute de tancuri cu stele roşii puteau fi împrumutate vecinilor împreună cu avioanele necesare pentru protecţie din aer. Tancurile T-26 se dovediseră a fi foarte periculoase în timpul luptelor de pe alte fronturi prin tunul de calibrul 45 mm, proiectilele fiind utile şi în atacarea infanteriei. Erau şi destul de mobile, chiar dacă erau concepute ca maşini pentru protejarea propriilor batalioane. Existau şi variante dotate cu aruncătoare de flăcări, sisteme ce provocau panică în rândurile adversarilor. Tancurile din seria BT erau înzestrate tot cu tunuri de calibrul 45 mm, dar aveau avantajul că erau deosebit de mobile şi cu rază lungă de acţiune. Erau ideale pentru operaţiuni de încercuire a forţelor lipsite de camioane. Erau produse în serie mare şi nu erau probleme cu înlocuirea celor distruse în lupte.

Se putea trimite şi un avertisment la Berlin că mii de voluntari sunt gata să apere Polonia ca pe lagărul socialist. Adolf Hitler ar fi tremurat la gândul că are de înfruntat blocul anglo – francez şi blocul slav cu o armată încă modest dotată. Iosif Stalin însă a fost de acord să atace Polonia şi i-a dat timp lui Hitler să-şi întărească diviziile de tancuri, cele care au făcut apoi ravagii în spaţiul sovietic. Cantităţile de arme menţionate sunt cele trimise în Spania din 1936 şi se putea lupta când şi cum dorea liderul comunist.

În plus, se putea trimite la Varşovia un semnal că Uniunea Sovietică va face totul pentru respectarea normelor internaţionale privind relaţiile cu un stat vecin, ceea ce ar fi putut permite deplasarea unor noi unităţi pentru întărirea frontului în faţa diviziilor germane ce stăteau pregătite de asalt.

Colaborarea Uniunii Sovietice cu Berlinul a fost dezastruoasă pentru întreaga Europă pentru că a deschis drum Wehrmacht-ului spre o glorie militară puţin anticipată chiar şi de cei mai optimişti ofiţeri ai Reich-ului. Ziua de 23 august 1939, cea a semnării Pactului Molotov – Ribbentrop, a fost nefastă pentru populaţia continentului. Deciziile politice sunt catastrofale în istorie şi soldaţii britanici aveau dreptate când se temeau mai mult de hotărârile propriilor ofiţeri decât de gloanţele inamicilor. Al Doilea Război Mondial putea să fie prevenit sau să fie mult mai scurt, focul nazist putând fi ţinut sub control.