Orice istorie oficială începe cu elaborarea planului Barbarossa şi cu afirmaţia că la 22 iunie 1941 trupele germane şi ale aliaţilor Reich-ului au invadat Uniunea Sovietică. Armata Roşie, din cauza miopiei lui Stalin şi a ofiţerilor din anturaj, n-a fost pregătită să oprească invazia şi inamicul a ajuns până la porţile Moscovei. Dictatorul german, Adolf Hitler, a trebuit să le explice îndelung militarilor că sovieticii au început să se stabilească în poziţii prea avansate pentru apărare şi le furniza generalilor săi rapoarte potrivit cărora ruşii se pregăteau pentru o ofensivă, care trebuia imediat zădărnicită¹. Era, în mod evident, o ciocnire între cele două ideologii de extrema stângă şi doar una trebuia să rămână pe scena istoriei.

După trecerea frontierei, generalii au găsit prea puţine semne despre aşa-zisele pregătiri de ofensivă ale ruşilor, fapt ce le-a confirmat că Hitler îi indusese în eroare². Este uimitor de interesant modul în care un istoric de cabinet, chiar dacă era specializat în probleme militare, trece peste un subiect extreme de interesant. Oare cum se putea explica amplasarea unor divizii de tancuri la câţiva kilometri de frontieră ? Se ştie din orice carte de artă militară că blindatele se folosesc numai în acţiuni ofensive, aici intrând şi un devastator contraatac. Erau puţine semne de pregătire. Viitorul mareşal I. H. Bagramian a scris că o fostă cazarmă austro-ungară nu mai avea spaţiu pentru militarii sovietici concentraţi aproape de frontieră. Făceau parte din Divizia 99 infanterie, una din marile unităţi ce se vor afirma în luptele dure din 1941. Este interesant că orice carte ce aminteşte de atacul din 22 iunie 1941 conţine şi o informaţie despre nimicirea a peste o mie de avioane sovietice de către aparatele Luftwaffe-i. Oare de ce erau atâtea în preajma graniţei ? Este interesant de precizat că experţii au calculat că dacă inamicul ataca aviatorii sovietici nu aveau timpul necesar să decoleze de pe aerodromurile expuse. In plus, mai trece ceva vreme până se realizează în aer dispozitivele de luptă. Inamicul prezintă evident avantajul că vine organizat şi poate să atace de la înălţime ţintele aflate în urcare, foarte vulnerabile. O pistă de decolare amplasată prea aproape de graniţă este însă ideală pentru a ataca primul, ceea ce în iunie 1941 nu s-a produs. A urmat dezastrul sovietic de la sol. Este interesant de observat că au fost nimicite peste o mie de aparate militare, dar autorii scriu mai departe că nu era asigurată pregătirea armatei. Oare nu era spaţiu prin Uniunea Sovietică pentru parcarea maşinilor de zbor?

Afirmaţiile lui Liddell Hart sunt perfecte pentru a ilustra modul în care istoricii aruncă afirmaţii fără cea mai mică acoperire ştiinţifică şi militară. Rămân în istorie în urma prestigiului dobândit prin cariera publicistică.