Poporul român plânge astăzi după fabricile din era roşie şi consideră că acestea au fost distruse de către politicienii de după 1989, calificaţi în masă drept hoţi. Este adevărat că aceştia au avut un rol important în demolarea capacităţilor de producţie prin incompetenţă şi indiferenţă faţă de soarta ţării, dar se poate pune întrebarea cum arăta economia României socialiste în raport cu cele din statele avansate. Cercetătorul Petre Opriş a identificat şi publicat un document din 30 octombrie 1978 în care sunt înregistrate informaţiile oferite lui Nicolae Ceauşescu despre starea jalnică a industriilor metalurgică şi a celei constructoare de maşini, ramurile favorite ale comunismului. Datele sunt pur şi simplu şocante. Combinatul de oţeluri speciale din Târgovişte producea şarjele de metal la noroc. Electrozii furnizaţi de o fabrică din Slatina erau cu 20 de procente mai slabi decât cei din import. Combinatul metalurgic de la Galaţi era mândria regimului impus de Stalin şi trebuia să livreze tablă de calitate superioară către uzinele de automobile. Ministrul responsabil cu metalurgia recunoştea că sunt perioade când se produce tablă sub orice critică. Dezvolta ideea şi preciza că reuşeau să livreze numai în proporţie de 20% marfă de calitate pentru maşini şi se spera să se ajungă la 70%. Situaţia din industria uşoară era şi mai gravă decât se spusese în raportul înaintat preşedintelui ţării. Era o catastrofă, dar se luau măsuri pentru a se reduce cantitatea de rebuturi, adică ţesături cu găuri şi cu alte culori decât cele din contracte. Rebuturile din secţiile destinate producţiei de piese de schimb începeau să se înmulţească pentru că tehnica folosită nu permitea multiplicarea exactă a originalelor. Dacă se citeşte tot raportul se ajunge la concluzia că starea economiei comuniste era jalnică, dar sistemul a funcţionat în continuare pentru că se vindea ieftin la export şi piaţa internă primea toate resturile.

Poporul român plânge astăzi după fabricile din era roşie şi consideră că acestea au fost distruse de către politicienii de după 1989, calificaţi în masă drept hoţi. Este adevărat că aceştia au avut un rol important în demolarea capacităţilor de producţie prin incompetenţă şi indiferenţă faţă de soarta ţării, dar se poate pune întrebarea cum arăta economia României socialiste în raport cu cele din statele avansate. Cercetătorul Petre Opriş a identificat şi publicat un document din 30 octombrie 1978 în care sunt înregistrate informaţiile oferite lui Nicolae Ceauşescu despre starea jalnică a industriilor metalurgică şi a celei constructoare de maşini, ramurile favorite ale comunismului. Datele sunt pur şi simplu şocante. Combinatul de oţeluri speciale din Târgovişte producea şarjele de metal la noroc. Electrozii furnizaţi de o fabrică din Slatina erau cu 20 de procente mai slabi decât cei din import. Combinatul metalurgic de la Galaţi era mândria regimului impus de Stalin şi trebuia să livreze tablă de calitate superioară către uzinele de automobile. Ministrul responsabil cu metalurgia recunoştea că sunt perioade când se produce tablă sub orice critică. Dezvolta ideea şi preciza că reuşeau să livreze numai în proporţie de 20% marfă de calitate pentru maşini şi se spera să se ajungă la 70%. Situaţia din industria uşoară era şi mai gravă decât se spusese în raportul înaintat preşedintelui ţării. Era o catastrofă, dar se luau măsuri pentru a se reduce cantitatea de rebuturi, adică ţesături cu găuri şi cu alte culori decât cele din contracte. Rebuturile din secţiile destinate producţiei de piese de schimb începeau să se înmulţească pentru că tehnica folosită nu permitea multiplicarea exactă a originalelor. Dacă se citeşte tot raportul se ajunge la concluzia că starea economiei comuniste era jalnică, dar sistemul a funcţionat în continuare pentru că se vindea ieftin la export şi piaţa internă primea toate resturile.

Oare câte secrete cumplite mai aşteaptă să fie descoperite prin arhivele statelor?

Oare de ce mai există documente care au ca termen de secretizare un secol?