Iosif Vissarionovici Stalin a cerut încă din 1941 deschiderea unui al doilea front în vestul Europei pentru a scădea presiunea germană împotriva Uniunii Sovietice, frontul din nordul Africii atrăgând prea puţine efective ale Wehrmacht-ului. Marea Britanie nu avea divizii suficiente pentru executarea desantului maritim, o uriaşă problemă constând apoi în aprovizionarea trupelor cu armament, muniţii, combustibil şi alimente. Sosirea unităţilor americane a dus la copleşirea aviaţiei germane şi la schimbarea raportului de forţe, aliaţii pregătind străpungerea Zidului Atlanticului. Se ştie că o cazemată sporeşte valoarea apărării de trei ori, atacantul fiind obligat să se expună gurilor de foc şi mitralierele germane erau celebre prin cadenţa sporită. Generalii occidentali gândeau altfel decât cei sovietici şi au pregătit meticulos debarcarea. Aviaţia a fost trimisă să nimicească tot ce zboară pe aerodromuri şi să distrugă tot ce mişcă pe calea ferată timp de luni de zile. A urmat apoi un puternic bombardament asupra poziţiilor de coastă şi trupele au debarcat în Normandia în 6 iunie 1944, dar tot au avut parte de surprize din partea apărătorilor. Totuşi, frontul a fost spart în cele din urmă şi diviziile blindate au ajuns rapid în Belgia şi la graniţa Germaniei. Forţele germane au capitulat în mai 1945 şi nazismul devenea istorie. Debarcarea din Normandia a mai însemnat ceva: o lovitură de moarte dată altei mişcări politice. Comunismul a făcut un mare lagăr din Europa de Est, dar oamenii aflau ce înseamnă libertatea pentru că aveau un model pe continent. Informaţia circulă. Grănicerii crescuţi de Stalin au comis tot felul de bestialităţi, dar fluxul de fugari nu putea fi oprit nici măcar cu celebrul Zid al Berlinului de mai târziu. Consecinţele faptelor istorice sunt greu de bănuit. Liderul de la Kremlin nici n-ar mai fi dorit sosirea imperialiştilor americani pe continent din moment ce Armata Roşie spulbera diviziile germane, dar răul fusese comis când s-a tot insistat cu debarcarea. Poate că la Moscova se spera la un nou Dieppe care ar fi avut drept rezultat tocarea unor resurse ale Wehrmacht-ului şi masacrarea tinerilor occidentali pe plajele din faţa Zidului Atlanticului. Ghinion! Operaţia de desant aero – naval a reuşit şi cele două lumi s-au aflat faţă-n faţă.

Lumea totalitară, utopică, a fost condamnată la pieire. Experimentul a continuat, opozanţii reali şi imaginari au fost torturaţi şi ucişi, industria a fost dezvoltată după un model de război, popoarele au fost pregătite de marele război cu lumea capitalistă şi spălarea creierului prin îndoctrinarea prin presă, cultură, învăţământ şi propagandă a fost permanent dusă de politruci năimiţi. Existenţa lumii libere a fost mai puternică şi a dus la căderea comunismului. O societate egalitaristă poate să existe numai dacă este universală. Oamenii cu idei nu suportă astfel de doctrine şi fug unde văd cu ochii. Iosif Stalin a tot pregătit până la moarte distrugerea lagărului capitalist european, dar n-a reuşit. Urmaşii de la putere au avut acelaşi ţel politic, dar nu dispuneau de fermitatea celui dispărut în martie 1953.

Debarcarea în Normandia a fost ca un seism gigantic, undele de şoc trecând prin Germania nazistă, deja înfrântă, şi a fragilizat tot universul comunist, efectele fiind vizibile în timp.