Gheorghe Gheorghiu-Dej n-a iubit niciodată poporul român şi a fost doar un fidel executant al ordinelor venite de la Moscova pentru a pune în practică în cel mai rapid mod ideile oferite de Stalin şi apoi de cei rămaşi la putere. Comunismul nu putea să admită proprietatea privată şi nici măcar oameni independenţi în societate, iar ţăranii tradiţionali n-au fost niciodată pe gustul politrucilor. A început un război dus împotriva întregii populaţii pentru ca poporul român să fie modelat după gusturile unor străini de neam şi de realitate. S-a început o ofensivă fără milă împotriva moşierimii şi marile proprietăţi au fost confiscate de stat. Unele terenuri au fost oferite ţăranilor în anul 1946 din motive electorale, dar minunea n-a ţinut mult. A început războiul şi cu sătenii, amânat o vreme din cauza secetei şi a foametei cumplite. Colectivizarea declanşată în forţă în anul 1949 a lovit întâi în chiaburi, cei mai bogaţi şi mai harnici din lumea rurală, dar toate terenurile arabile fertile au ajuns sub stăpânirea birocraţiei de partid şi au apărut multe gospodării agricole de stat. A fost o decizie pripită şi se vedea că funcţionarii politruci nu erau pricepuţi la munca de pe ogoare. Chiar liderul de partid constata cu amărăciune în anul 1953 că ţăranii râdeau de faptul că statul nu putea să se organizeze şi recoltele rămâneau neculese pe câmpuri. Au fost trimise combine pentru strângerea produselor agricole, dar au apărut alte ocazii de amuzament. Angajaţii pentru folosirea utilajelor se uitau la acestea şi nu ştiau ce să facă. Pornirea şi întreţinerea maşinilor le erau absolut străine. Incompetenţa afecta recoltele de pe 1.200.000 ha, terenuri ce ar fi avut drept destinaţie obţinerea unor seminţe de calitate.

Este interesant de amintit că autorităţile se pricepeau de minune să trimită forţe represive pentru a confisca terenurile şi uneltele ţăranilor, cei ce nu se potriveau în limitele stabilite de ideologia comunistă ajungând să fie catalogaţi drept duşmani ai poporului şi ajungeau în lagărele de concentrare şi de exterminare. Unii erau mai fericiţi şi erau împuşcaţi rapid în faţa sătenilor pentru a se face rapid colectivizarea. Liderii de partid şi judecătorii nu uitau să confişte averea mobilă şi imobilă a celor definiţi drept duşmani ai poporului. Nu este de mirare că ţăranii au preferat să plece la oraş pentru a îngroşa rândurile muncitorimii sau au rămas într-o stare de pasivism.

Stenogramele care păstrau cuvintele rostite de principalii lideri ai partidului comunist de ocupaţie cuprind sute de pagini despre decizii eronate sau despre consecinţele acestora asupra poporului român. Din păcate, mulţi naivi mai cred că înainte de 1989 a existat o administraţie capabilă. Birocratul nu este capabil de decizii corecte pentru că nu foloseşte propriile fonduri şi, de obicei, nu este pedepsit prea dur de şeful imediat superior ierarhic pentru că acesta nu vrea să pară cumva incompetent.