Poporul român, sătul astăzi de gafele şi de corupţia politicienilor din lumea democrată, au început să caute un model de conducător care să scoată ţara din noroi şi, cum memoria maselor este de foarte scurtă durată, a fost găsit în trecutul naţional doar fostul dictator ucis în decembrie 1989. Minciunile propagandei au aurit guvernarea dezastruoasă şi execuţia de la Târgovişte l-a transformat într-un fel de martir, victimă a celor ce au făcut totul pentru preluarea puterii în interesul personal. Nicolae Ceauşescu este perceput ca un patriot, unicul capabil de fapte măreţe precum plata datoriei externe. Documentele publicate după evenimentele din decembrie 1989 arată însă faţa unui alt fel de om. Tânărul din Scorniceşti a intrat în mişcarea comunistă în perioada interbelică, dar românii nu pot pricepe ce însemna această trecere. Fiul de ţăran visa să aducă în ţară epoca lagărelor de exterminare model Stalin pentru totdeauna. Oamenii de astăzi, puţin interesaţi să înţeleagă lecţiile Istoriei, au rămas în cap numai cu imaginea lagărelor germane, cel de la Auschwitz fiind cel mai cunoscut. Tânărul comunist lupta pentru lagăre şi execuţii cât mai multe. Poporul român urma să fie torturat şi mutilat în numele revoluţiei mondiale. Să presupunem că nu ştia de aceste realităţi din Uniunea Sovietică şi de planurile secrete ale lui Iosif Vissarionovici Stalin. Situaţia se schimbă din 6 martie 1945. Nicolae Ceauşescu se afla în Biroul Politic al PCdR şi formaţiunea politică a ajuns la putere cu ajutorul tancurilor sovietice. Era acum un om implicat în conducere şi ar fi putut să vorbească numai despre măsuri necesare refacerii ţării după război, pentru fericirea ţăranilor din rândurile cărora provenea. Nici vorbă! Zisul comunist era un adevărat tigru stalinist şi manifesta o ură feroce împotriva intelectualilor definiţi drept fascişti. Nu putea să priceapă că oamenii cu studii sunt cei ce sunt cu adevărat locomotivele unei societăţi, masele fiind conservatoare şi cu o mare inerţie. Propunea să nu mai fie primit la facultate profesorul Istrate Micescu şi apoi să fie arestat. Cerea astfel urgentarea procedurilor de epurare după indicaţiile primite de la Moscova. Teohari Georgescu, responsabil cu arestările, a răspuns că sunt listele în curs de întocmire şi soarta valorilor României este pecetluită pentru totdeauna. Nicolae Ceauşescu insista să nu mai fie primit la universitate, dar agenţii asasini aveau o altă tactică: victimele urmau să fie lăsate să trăiască normal pentru a fi uşor de găsit în momentul dării ordinului de arestare. Renumitul om de ştiinţă a fost luat de forţele de represiune şi a pierit în temniţă. Este interesant că ţăranul incult din Scorniceşti vorbea despre reputatul jurist, cel care a elaborat Constituţia din 1938, despre alde Istrate Micescu. Nu este de mirare că ţara a mers din rău în mai rău în perioada comunistă şi nici acum nu se simte mai bine pentru că la putere au ajuns cei crescuţi în stilul partidului unic. Liderul comunist venea să petreacă în locuinţa din Miceşti a celui ucis şi parcă soarta a vrut să dea o lecţie celor ce sunt cruzi şi odioşi. A pierit tot tragic şi s-a ales praful de familia celui care a contribuit la nenorocirea acestui popor.

A lăsat în urmă însă multă otravă şi ură, dar teoriile lui Gustave Le Bon sunt verificate perfect în ceea ce priveşte modul în care masele interpretează informaţiile istorice, mai vechi sau pe cele de actualitate. Popoarele sunt convinse că reprezintă o forţă şi că iau cele mai bune decizii atunci când lansează anumite teze. În realitate, mulţimile nu gândesc şi sunt manipulate de către centrele de putere în funcţie de interesele de moment. Nu este de mirare că legenda despre patriotismul lui Nicolae Ceauşescu se menţine şi astăzi, cel care dorea cu orice preţ moartea intelectualilor acestui neam şi planul a fost îndeplinit cu o energie demnă de o cauză mai bună. De ce se mai crede în liderul comunist? Simplu. Mulţimile sunt atrase de oamenii puternici, chiar cruzi, şi nu iubesc bunătatea, definită drept slăbiciune. Un mort devine chiar mai puternic decât era în timpul vieţii şi apare un adevărat cult ce poate nu exista în timpul vieţii. Nu este de mirare că astăzi popoarele încă admiră pe Napoleon, Lenin, Stalin, Hitler, Mao sau Nicolae Ceauşescu.

Popoarele nu au timp să citească volume consistente de documente şi să le interpreteze. Se mulţumesc doar cu unele idei simple, transmise din gură-n gură precum virusurile. Nici nu contează cât de absurde sunt informaţiile răspândite. Teoriile repetate suficient de mult ajung să fie considerate adevăruri ştiinţifice de neatins şi sunt promovate de către politicieni pentru a rămâne la putere pentru totdeauna.

Este foarte greu astăzi ca adevărul istoric să elimine din creierul colectiv mitologia despre existenţa unui conducător bun, iubitor de copii. Fantoma a căpătat putere deosebită şi stăpâneşte minţile celor ce au fost torturaţi până când s-a luat şi pâinea cea de toate zilele de la gura copiilor. Popoarele nu gândesc şi folosesc din plin logica mistică, adică adoră ceva fără să conteze existenţa argumentelor logice.

Oamenii cuprinşi într-o masă au impresia că sunt o forţă şi că au o gândire independentă şi corectă. Poporul român a rămas încă în capcana întinsă de aparatul de propagandă comunist, cel ce publica munţi de cărţi şi de articole din creaţia tovarăşului Nicolae Ceauşescu. Culegerile de documente din lumea contemporană, cele ce cuprind cuvintele rostite în taină de liderii României roşii, au tiraje minuscule şi nu pot avea impact asupra societăţii. Tomul Stenogramele şedinţelor conducerii PCdR 23 septembrie 1944 – 26 martie 1945 a fost publicat încă din anul 2003, dar tirajul lucrării a fost redus şi n-a avut impact decât în mediul intelectual. Nici în manualele de Istorie n-au fost incluse informaţii din volum. Nu este de mirare că o elevă din Argeş spunea în anul 2020 că n-a auzit ceva de rău despre fostul lider comunist. Oare câte decenii trebuie să treacă pentru ca oamenii din spaţiul carpato – danubiano – pontic să înţeleagă faptul că Nicolae Ceauşescu a fost doar un disciplinat comandant din cadrul mişcării comuniste internaţionale şi nu avea nici cea mai mică legătură cu fericirea poporului român? Ar fi fost în stare să sacrifice absolut totul pentru îndeplinirea idealului de revoluţie mondială, adică pentru cucerirea întregii planete în numele ideologiei egalitariste şi n-ar fi contat numărul de victime.