Anul 101 a adus declanşarea unui conflict pe viaţă şi pe moarte între temuta Romă şi statul dac ce se încăpăţâna să reziste unei lumi în care trebuia să fie un singur centru de putere. Împăratul Traian, ofiţer de carieră în armatele ce făceau faţă popoarelor germanice, adora războiul şi era decis să rezolve crizele de la graniţele cu dacii şi cu parţii, finanţele imperiului fiind destul de subţiri pentru a face faţă cheltuielilor legate de armată şi de imensul aparat birocratic. Abia în anul 106 au încetat ostilităţile şi Dacia a devenit provincie romană, aurul şi argintul dacic urmând să ia calea monetăriilor. Legiunea IV Flavia Felix a fost deplasată în zona Sarmizegetusei pentru ca nu cumva fosta capitală să devină un centru de rezistenţă militară. Cum militarii romani nu erau lăsaţi să stea degeaba în afara antrenamentelor de luptă, misiunea acestora consta în nimicirea templelor dacice şi se poate spune că şi-au făcut datoria cu o furie demnă de o cauză mai bună, arheologii cu greu găsind urme materiale utile în refacerea istoriei poporului cucerit. Explicaţia ordinului împăratului Traian se regăseşte în lucrarea Cetatea antică a renumitului istoric francez Fustel de Coulanges. Era credinţa în epoca veche că alături de soldaţi luptă şi zeii, de unde şi furia cu care se duceau multe încleştări. Nu se putea să dezonorezi forţele supranaturale şi de aici grija romanilor să consulte grupurile de preoţi înainte de declanşarea unei confruntări. Dacă rezultatul confruntării era o victorie totală a unei tabere, zeii învinşilor erau preluaţi de către învingători şi sanctuarele erau nimicite pentru a se demonstra că sunt numai de partea celor puternici. Uneori, distrugerile erau provocate chiar de către cei învinşi, cei ce se simţeau trădaţi de capricioasele forţe divine. Legiunea Flavia Felix a avut tocmai misiunea să arate dacilor că au fost părăsiţi de zei şi că acum domină cei adoraţi de romani. Templele ridicate în toată provincia indicau treptata schimbare şi la nivel de religie.

Lovitura în mentalitate a permis o mai uşoară adoptare a lumii romane de către cei cuceriţi şi de către triburile de daci liberi. Prestigiul imperiului a dus la transformarea treptată a locuitorilor din regiune în copii ce aveau sigiliul Romei.